Pentru că în ultimul timp s-a vorbit tot mai des despre situaţia deţinuţilor din penitenciare şi faptul că aceştia sunt supuşi unor tratamente degradante datorită condiţiilor din peniteciare ne propunem să analizăm acest subiect.
Deciziile CEDO sunt tot mai dese iar situaţia este alarmantă, România fiind pe locul trei în ceea ce priveşte numărul de hotărâri CEDO pronunţate împotriva României.
Art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că: “Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.” Iar tocmai acest articol ne-a dat mari bătăi de cap şi a făcut să ne merităm locul în topul ţărilor cu cele mai multe hotărâri pronunţate.
Ne întrebăm cum argumentează Curtea Europeană a Drepturilor Omului aceste decizii şi ce soluţii propune pentru remedierea acestei situaţii, sau mai bine zis ce propunem noi pentru a nu fi puşi în faţa unei proceduri de infringement?
Pentru a lămuri aceste aspecte vom analiza un caz practic, şi anume Cauza Olaru contra României.
Situaţia de fapt
În luna ianuarie 1999, reclamantul a fost arestat preventiv în penitenciarul I, înainte de a fi eliberat în luna octombrie a aceluiași an.
Potrivit ştirilor juridice, la data de 27 martie 2002, reclamantul a fost condamnat la 8 ani de închisoare cu executare pentru înșelăciune. Deoarece s-a sustras de la executarea pedepsei, D.O. a fost încarcerat la 30 iunie 2007, data interpelării sale de către poliție.
Invocând în principal articolul 3 din Convenția CEDO (interzicerea tratamentelor inumane și degradante), reclamantul a acuzat condițiile detenției sale începând cu data de 30 iunie 2007 în penitenciarul I.
Ce a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului?
Din datele comunicate Curții de către Guvern cu privire la suprafețele celulelor și numărul de paturi din fiecare celulă, Curtea a constatat că spațiul personal al reclamantului, în majoritatea timpului petrecut în această închisoare în șapte celule diferite, a variat între 1,26 m² și 2,21 m².
Curtea a subliniat că Guvernul nu a furnizat nicio informație oficială cu privire la numărul de deținuți închiși în fiecare din cele șapte celule ocupate de către reclamant. Caracterul incomplet al acestor date nu au putut constitui un motiv suficient pentru a înlătura pur și simplu acuzațiile reclamantului în ceea ce privește suprapopularea carcerală.
Curtea a amintit că numărul recomandat prin CPT (Concluziile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii) este de 4 m² de spațiu individual și a concluzionat că reclamantul a trăit într-o promiscuitate inacceptabilă și în celule supraaglomerate. Aceasta se confirmă și prin constatările Curții într-o cauză similară în care un alt reclamant acuza condițiile de detenție din penitenciarul I din perioada martie 2001-martie 2004, și, în special, suprapopularea carcerală și condițiile de igienă.
Curtea, potrivit ştirilor juridice, a apreciat că o asemenea suprapopulare nu poate decât să mărească dificultățile autorităților și ale deținuților de a menține un nivel corect de igienă.
Decizia Curţii
S-a hotărât că a existat o încălcare a articolului 3 în acest caz, în ceea ce privește condițiile materiale de detenție îndurate de către reclamant. De asemenea, în ceea ce privește satisfacția echitabilă, Curtea a stabilit că Statul Român va trebui să-i plătească reclamantului D.O suma de 1000 euro cu titlu de daune morale.
Concluzii
Observăm că statul român a plătit despăgubiri de milioane de euro dacă ne raportăm la toate despăgubirile pe care a fost forţat să le achite de-a lungul timpului. Cu toţii ştim că recent s-a vehiculat soluţia adoptării Legii de graţiere, lege care a adus un val de reproşuri şi care în momentul de faţă nu ştim dacă va fi adoptată sau nu. Ne întrebăm însă aceasta este o soluţie echitabilă? Ce vor face toţi cei care vor fi eliberaţi după intrarea în vigoare a unei legi a graţierii? Câte programe există în momentul de faţă pentru reîntegrarea deţinuţilor în societate? Ce avantaje au angajatorii care angajează foşti deţinuţi? Cred că acestea sunt întrebări la care guvernanţii noştrii trebuie să reflecte, în opinia mea o lege a graţierii este uşor să fie adoptată dar problema este mai complicată de atât.