Legea pentru organizarea profesiei de avocat va suferi modificări importante!


Importante modificări vor fi aduse Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Preşedintele a semnat  Decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, aceasta urmând a fi publicată în Monitorul Oficial.

Potrivit proiectului de lege vor fi aduse mai multe modificări şi le vom analiza pe cele mai importante.

Percheziția și ridicarea de înscrisuri de la sediul profesional al avocatului

Potrivit ştirilor juridice vor fi exceptate de la măsura ridicării de înscrisuri și de la măsura confiscării:
a) înscrisurile care conțin comunicări între avocat și clientul său;
b) înscrisurile care conțin consemnări efectuate de către avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client.

În situația în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că avocatul a comis infracțiuni în exercitarea activităților specifice profesiei, dispozițiile care prevăd excepțiile menționate de la măsura ridicării de înscrisuri și de la măsura confiscării, nu se aplică.

Avocații nu pot fi asimilaţi funcţionarilor publici

În exercitarea profesiei, avocaţii sunt parteneri indispensabili ai justiţiei, ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi funcţionarilor publici, cu excepţia situaţiilor în care atestă identitatea părţilor, a conţinutului sau datei unui act.

Publicitatea făcută de avocat

Orice comunicare publică sau orice publicitate făcută de un avocat sau de o formă de exercitare a profesiei este permisă, cu condiția ca aceasta să respecte reglementările profesionale și cele privitoare la independența, demnitatea, integritatea profesiei, păstrarea secretului profesional, să fie obiectivă și să corespundă adevărului.

Răspunderea penală a avocatului

Potrivit proiectului de lege, divulgarea de către avocat, fără drept, a unei informaţii confidenţiale din sfera privată a clientului său, sau care priveşte un secret operaţional sau comercial care i-a fost încredinţat în virtutea aceleiaşi calităţi sau de care a putut să ia cunoştinţă în timpul desfăşurării activităţilor specifice profesiei constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

De asemenea, sunt obligaţi să respecte secretul profesional şi membrii organelor de conducere ale profesiei de avocat cu privire la aspectele de care au luat la cunoştinţă în virtutea exercitării prerogativelor cu care au fost investiţi.

Curtea de Arbitraj Profesional a Avocaţilor

În cadrul fiecărui barou va fi organizată şi va funcţiona Curtea de Arbitraj Profesional a Avocaţilor, instituţie permanentă de arbitraj, neguvernamentală, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuţiilor. Organizarea, funcţionarea, precum şi atribuţiile Curţii de Arbitraj Profesional a Avocaţilor sunt reglementate potrivit Statutului profesiei de avocat.

Decizia decanului poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare

Dacă până acum era prevăzut doar faptul că avocatul nemulţumit de decizia decanului o poate ataca la consiliul baroului, acum se prevede şi faptul că ea poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare.

Cuatumul amenzilor se măreşte simţitor

Cuantumul amenzii era de la 50 lei la 500 lei însă proiectul de lege prevede că amenda va fi de la 500 lei la 5.000 lei, practic se măreşte de 10 ori.

De reţinut!

Legea nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial ci doar promulgată de Preşedintele României.