Conform legislaţiei, efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară şi opinia unui expert.
Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării este stabilită în art. 172 C. procedură penală, articol care a constituit subiectul unei excepţii de neconstituţionalittae.
Potrivit ştirilor juridice în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că efectuarea expertizei tehnice de către experţi oficiali, care fac parte din laboratoare sau instituţii de stat şi care primesc salariul de la stat, nu se bucură de prezumţia de imparţialitate. Aşa încât, având în vedere faptul că statul este parte civilă şi acuzator în cauză, expertiza tehnică trebuie efectuată de către un expert independent şi nu de către o persoană care primeşte salariul de la acesta.
Se apreciază că sintagma “experţi oficiali” este neconstituţională, întrucât creează impresia că aceşti experţi sunt experţii statului care este şi parte în proces.
Cu privire la constatare, susţine că efectuarea acesteia de către un specialist din cadrul organelor judiciare nu poate garanta dreptul la un proces echitabil. Arată că, în cauză, procurorul a dispus, prin ordonanţă, ca specialistul antifraudă – care funcţionează în cadrul instituţiei, fiind detaşat de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – să stabilească prejudiciul suferit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Apreciază că numai o constatare realizată de un specialist independent poate garanta respectarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. Apreciază că pretinsa “urgenţă”, la care face referire alin. (10) al art. 172 din Codul de procedură penală, nu are prioritate faţă de dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.
Curtea Constituţională a reţinut că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili sfera persoanelor care participă la înfăptuirea justiţiei de către instanţele judecătoreşti din punct de vedere al efectuării expertizei, precum şi condiţiile de acces în profesia menţionată, condiţii care trebuie să asigure certitudinea îndeplinirii actului profesional în mod imparţial şi la un standard ridicat. Or, prevederile legale precitate nu fac altceva decât să stabilească aceste condiţii necesar a fi îndeplinite de persoanele care doresc dobândirea calităţii de expert judiciar.
Curtea constată că imparţialitatea, transparenţa şi corectitudinea expertizei sunt garantate de îndeplinirea condiţiilor cerute de normele procesual penale în vigoare în activitatea de întocmire a raportului de expertiză. Astfel, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat o serie de incompatibilităţi referitoare la expert în cuprinsul art. 174 din Codul de procedură penală, potrivit căruia persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 din Codul de procedură penală nu poate fi desemnată ca expert, iar, în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările şi concluziile acesteia.
În concluzie, având în vedere prevederile de mai sus, excepţia a fost respinsă, soluţie pe care o regăsim în Decizia nr. 787/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 192/2017.