Persoanele cu tulburări psihice se bucură de o protecţie specială. Potrivit legislaţiei, normele de protecţie a acestor persoane este reglementată prin Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002.
În ceea ce priveşte internarea voluntară lucrurile sunt destul de clare, mai multe obiecţii şi dificultăţi ridică procedura internării nevoluntare.
Potrivit art. 54 lit. a din actul normativ menţionat mai sus, o persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăşte că persoana suferă de o tulburare psihică şi consideră că din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane.
Iar solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se realizează de către medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană, familia persoanei, reprezentanţii administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul social – medical şi de ordine publică, reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum şi de către procuror, instanţa de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătăţii mintale a unei persoane aflate în cursul judecăţii ar putea necesita internare nevoluntară.
Potrivit ştirilor juridice, dispoziţiile de mai sus au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că o persoană supusă internării medicale nevoluntare trebuie să fi săvârşit o faptă penală faţă de care procurorul a emis ordonanţa de începere a urmăririi penale prin aplicarea art. 305 din Codul de procedură penală şi a decis, ulterior instituirii cadrului procesual penal, să solicite, prin ordonanţă, internarea nevoluntară. Autorul excepţiei a precizat că infracţiunile care pot determina internarea nevoluntară pot fi de natură diferită şi pot fi săvârşite de orice persoană.
Curtea Constituţională a reţinut că internarea nevoluntară, prin natura sa, fără a constitui o sancţiune privativă de libertate, reprezintă o măsură care privează de libertate persoana internată nevoluntar, în sensul că aceasta nu are libertatea să părăsească instituţia medicală în care a fost internată împotriva voinţei sale sau fără consimţământul său”.
Această măsură nu vizează sancţionarea unei persoane pentru săvârşirea unor fapte penale, ci are ca scop protejarea persoanelor cu tulburări psihice, în considerarea stării lor de vulnerabilitate, precum şi protejarea celorlalte persoane aflate în imediata apropiere a acestora, dând astfel expresie scopului pentru care Legea nr. 487/2002 a fost adoptată, de promovare, apărare a sănătăţii mintale şi prevenire a îmbolnăvirilor psihice, respectiv de protecţie a persoanelor cu tulburări psihice.
Nu poate fi primită nici susţinerea referitoare la pretinsa încălcare a prevederilor art. 26 alin. (2) din Constituţie, care consacră dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi. Dreptul de a dispune de propria persoană, nefiind un drept absolut, poate fi exercitat numai cu respectarea drepturilor altor persoane, a ordinii publice şi a bunelor moravuri.
În acest sens sunt atât prevederile art. 26 alin. (2) din Constituţie, invocate de autorul excepţiei, cât şi prevederile art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care stabilesc că dreptul la respectarea vieţii private, în sens larg, poate face obiectul unor restricţii, dacă sunt prevăzute de lege şi dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Din aceste considerente a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate invocată, soluţie consacrată în Decizia nr. 16/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 188/2017.