Mediul virtual, cine ar putea trăi fără accesarea lui sau câţi dintre noi nu îl foloseşte. Dar trebuie să cunoaştem şi pericolele la care ne expunem.
Caz practic
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului, reclamantul a chemat în judecată pârâta, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 200.000 euro cu titlul de daune morale; obligarea pârâtei de a înceta să mai facă, în spațiul public, afirmații de natură să încalce drepturile reclamantului la onoare, reputație, demnitate și probitate morală și profesională, de a comunica și publica astfel de afirmații în toate mijloacele media (presa on-line și scrisă, televiziune, etc.) de a posta pe bloguri și pe toate rețelele de socializare astfel de afirmații; obligarea pârâtei de șterge de pe bloguri și de pe toate rețelele de socializare orice astfel de postări și de a-și cere scuze public pe toate rețelele de socializare, pentru afirmațiile făcute la adresa reclamantului, afirmații de natură să încalce drepturile reclamantului la onoare, reputație, demnitate și probitate profesională precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentință civilă Tribunalului B a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Br., reținând că nu sunt incidente dispozițiile art.113 pct.9 NCPC deoarece fapta ilicită s-a produs în spațiul virtual ce nu poate fi localizată într-o singură circumscripție. În opinia Tribunalului B, având în vedere că pârâta își are domiciliul pe raza județului Br, competența teritorială revine Tribunalului Br.
Tribunalul Br analizându-şi competenţa a reţinut: Conform art.107 alin.1 cod procedură civilă „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.”, art.113 alin.1 pct.9 prevede că „În afară de instanțele prevăzute la art. 107 – 112, mai sunt competente ….. instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă” iar conform art.116 „Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.
Din analiza acestor texte de lege rezultă că este suficient ca o instanță să fie competentă teritorial în funcție de locul unde s-a săvârșit fapta ilicită sau locul unde s-a produs prejudiciul, pentru ca reclamantul să poate alege pentru judecarea cererii sale, această instanță, iar nu instanța de la domiciliul pârâtului.
Instanța apreciază că susținerea conform căreia în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.113 pct.9 Cod procedură civilă deoarece fapta ilicită s-a produs în spațiul virtual nu poate fi localizată într-o singură circumscripție şi nu poate fi primită pentru a stabili competența de soluționare în favoarea tribunalului de la domiciliul pârâtei. Astfel, în cazul în care rețeaua de facebook nu poate fi localizată într-o singură circumscripție, este evident că această rețea există și în municipiul București – caz în reclamantul poate alege instanța competentă în baza art.116 cod procedură civilă.
Astfel prin Decizia nr. 443 din 14 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului B.