Va fi înfiinţată Autoritatea de Reformă Feroviară!


Camera Deputaţilor a aprobat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii de Reformă Feroviară.

Conform proiectului de lege, atribuţiile ceferiştilor din cadrul Autorităţii de Reformă Feroviară sunt stabilirea şi implementarea măsurilor necesare pentru concentrarea reţelei de transport feroviar pe o reţea care poate fi administrată eficient de către operatorul de infrastructură feroviară. Şi achiziţionarea de material rulant destinat prestării serviciilor publice de transport public feroviar pe care le va pune la dispoziţia operatorilor de servicii numai pe bază de proceduri aprobate prin Hotărâre a Guvernului României  pe bază de criterii de transparenţă şi vizibilitate care să asigure o piaţă competitivă în domeniul feroviar intră în atribuţiile ARF.

Ministerul Transporturilor a propus înfiinţarea ARF având în vedere faptul că România a aprobat Master Planul General de Transport, reprezentând una dintre condiţionalităţile ex-ante pentru a beneficia de fonduri din bugetul alocat României din fonduri structurale destinate infrastructurii de transport feroviar, se arată în expunerea de motive.