În legislaţia civilă sunt prevăzute anumite situaţii speciale precum realizarea lucrării cu materialele altuia sau realizarea unei lucrări adăugate cu caracter durabil asupra imobilului altuia.

Potrivit legislaţiei, art. 586 C. civil, autorul lucrării este de bună – credinţă dacă se întemeiază fie pe cuprinsul cărţii funciare în care, la data realizării lucrării, era înscris ca proprietar al imobilului, fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară, dacă, în ambele cazuri, nu rezulta din cartea funciară şi nu a cunoscut pe nicio altă cale viciul titlului său.

În practica judiciară s-a reţinut că buna-credință a apelantului-pârât semnifică atitudinea sa subiectivă cu privire la calitatea sa de proprietar asupra întregului teren pe care a construit. Or, ambele părți au avut o poziție procesuală constantă în a susține că a existat o înțelegere verbală între constructor și proprietarul terenului, în sensul ca apelantul-pârât să își extindă construcția pe o suprafață de 10 m din terenul aparținând intimatei-reclamante, astfel cum acesta a și fost identificat de expert, urmând ca proprietarul terenului să fie despăgubit prin încheierea unui contract de schimb cu privire la o suprafață de teren asupra căruia intimata-reclamantă avea doar un drept de servitute.

Caz practic

Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, s-a reţinut că apelantul-pârât nu poate susține că are calitatea de constructor de bună-credință, în condițiile în care a cunoscut că nu este proprietarul suprafeței de teren de 10 mp, susținând constant că și-a extins construcția în baza unei înțelegeri prealabile cu proprietarul fondului învecinat.

Tribunalul constată că această înțelegere, chiar dacă a fost confirmată de intimata-reclamantă, nu îi conferă atributele unui constructor de bună-credință apelantului și nici vreun drept real ori de folosință asupra terenului.
Sub acest aspect, se constată că apelantul-pârât și-a asumat un risc construind în cunoștință de cauză pe terenul altei persoane, în lipsa unui titlu valabil prin care să i se constituie un drept de superficie ori chiar să i se transmită dreptul de proprietate.

În plus, buna-credință este înfrântă și de alin.2 al art. 586 C. civ., conform căruia nu poate invoca bună-credinţă cel care construieşte în lipsa sau cu nerespectarea autorizaţiilor cerute de lege, iar apelantul-pârât a executat lucrările de extindere fără autorizație de construcție, acesta fiind un argument suplimentar în sensul că nu se poate prevala de buna-credință.

Potrivit ştirilor juridice, acordul prealabil dat de intimata-reclamantă, chiar recunoscut în cauză, întrucât nu a îmbrăcat forma autentică necesară constituirii unui drept real asupra terenului ori a unui drept de folosință care să îi dea dreptul apelantului să construiască pe terenul aparținând intimatei, nu înlătură caracterul ilicit al faptei de a construi pe terenul altei persoane și nici obligația de a ridica construcția realizată cu încălcarea limitelor dreptului de proprietate.

DE REŢINUT!

Autorul lucrării este de bună-credinţă dacă se întemeiază fie pe cuprinsul cărţii funciare în care, la data realizării lucrării, era înscris ca proprietar al imobilului, fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară, dacă, în ambele cazuri, nu rezulta din cartea funciară şi nu a cunoscut pe nicio altă cale viciul titlului său.