Una dintre instituţiile care garantează independenţa justiţiei este Consiliul Superior al Magistraturii.

Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este actul normativ care reglementează activitatea şi organizarea acestei instituţii.

Potrivit ştirilor juridice, aceasta instituţie area tribuţii şi în ceea ce priveşte sancţioarea disciplinară a magistraţilor.

Astfel, hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară se redactează, obligatoriu, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunţare şi se comunică, de îndată, în scris, judecătorului sau procurorului vizat, precum şi Inspecţiei Judiciare ori, după caz, titularului acţiunii disciplinare care a exercitat-o. Comunicarea hotărârilor este asigurată de Secretariatul general al Consiliului Superior al Magistraturii.

Conform art. 51 alin. 3) din actul menţionat împotriva hotărârilor de mai sus se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancţionat ori, după caz, de Inspecţia Judiciară sau de către ceilalţi titulari ai acţiunii disciplinare care au exercitat-o. Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancţionat disciplinar.

Acest alineat a atras mai multe obiecţii, printre care şi o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale numai în ceea ce priveşte posibilitatea Inspecţiei Judiciare şi a celorlalţi titulari ai acţiunii disciplinare de a putea ataca hotărârile prin care secţiile Consiliului Superior al Magistraturii se pronunţă în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor. Astfel, arată că posibilitatea Inspecţiei Judiciare (şi a celorlalţi titulari ai acţiunii disciplinare care au exercitat-o) de a putea ataca hotărârile prin care secţiile Consiliului Superior al Magistraturii se pronunţă în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor contravine dispoziţiilor constituţionale.

Instituirea posibilităţii de a formula recurs de către Inspecţia Judiciară contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 134 alin. (2) şi (3) privind rolul de instanţă de judecată al Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, precum şi posibilitatea de a ataca hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este adevărat că art. 134 alin. (3) din Constituţie nu face distincţie cu privire la persoanele care pot ataca respectivele hotărâri, însă această împrejurare nu lasă deschisă posibilitatea, acordată de norma de lege criticată, Inspecţiei Judiciare să conteste hotărârile disciplinare date de Consiliu prin secţiile sale.

Curtea Constituţională a respins această excepţie de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 643/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 158/2017.

În motivare Curtea a susţinut că referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 134 alin. (2) din Constituţie, aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit dispoziţiei constituţionale, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, iar, potrivit textului de lege criticat, recursul împotriva hotărârii pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii în materie disciplinară poate fi formulat, pe de-o parte, de judecătorul/procurorul sancţionat, iar, pe de altă parte, de Inspecţia Judiciară sau de către ceilalţi titulari ai acţiunii disciplinare care au exercitat-o.

De asemenea, critica de neconstituţionalitate raportată la art. 134 alin. (3) din Constituţie este neîntemeiată din moment ce norma constituţională prevede că “Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, fără a distinge între hotărârile prin care a fost sancţionat judecătorul/procurorul şi hotărârile prin care nu s-a dispus nicio sancţiune a acestuia. Astfel, dispoziţia de lege criticată are acelaşi conţinut ca norma constituţională invocată.

Aşa cum am menţionat, având în vedere considerentele de mai sus, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă.