Tot mai mulţi români sunt plecaţi în străinătate iar unii dintre ei au ales să se stabilească cu întreaga familie departe de ţara natală.

Protecţia minorilor este primordială din acest motiv ne propunem să analizăm care sunt instanţele competente în materie de răspundere părintească?

Potrivit legislaţiei, în conformitate cu art. 12 al. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt competente în materie de răspundere părintească atunci când copilul are o legătura strânsă cu acest stat membru, în special datorită faptului ca unul dintre titularii răspunderii părinteşti îşi are reşedinţa obişnuită aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru şi competenţa instanţelor a fost acceptată în mod expres sau în orice alt mod neechivoc de către toate părţile la data sesizării instanţei, iar competenţa este în interesul superior al copilului.

Într-un caz practic s-a reţinut că reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâta H.M., solicitând ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună, până la rămânerea definitivă a sentinţei civile ce se va pronunţa în dosarul nr. x/311/2016, stabilirea domiciliului minorei B.A.M., născută la data de 26.06.2005 în domiciliul tatălui reclamant, din S.

Reclamantul menţionează că în prezent minora se află în România, pentru a-şi petrece vacanţa de vară, susţinându-se că minora îşi doreşte să rămână în ţară, împreună cu tatăl şi bunicii săi, că situaţia de fapt de la momentul pronunţării divorţului s-a modificat, minora nu se poate acomoda în Spania, mama pârâtă nu are timp şi nu o poate supraveghea permanent, minora nu are o relaţie bună cu partenerul de viaţă al pârâtei, din relaţie celor doi rezultând şi un copil.

În motivarea excepţiei, pârâta a susţinut că minora, născută în Spania, are reşedinţa obişnuită, în înţelesul Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, în ţara respectivă, provincia Zaragoza, unde frecventează cursurile şcolare, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile pct. 12 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine instanţelor în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, respectiv caracterul urgent al cererii şi a făcut consideraţii ample cu referire la principiile aplicabile în cauză.

Potrivit ştirilor juridice, instanţa a reţinut că în conformitate cu art. 12 al. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt competente in materie de răspundere părintească atunci când copilul are o legătura strânsa cu acest stat membru, in special datorită faptului ca unul dintre titularii răspunderii părinteşti isi are reşedinţa obişnuită aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru si competenta instanţelor a fost acceptata in mod expres sau in orice alt mod neechivoc de către toate partile la data sesizării instanţei, iar competenta este in interesul superior al copilului.

Instanţa constată că prin “reşedinţa obişnuită” a minorului, nu se poate intelege decât o “reşedinţa legală”, întrucât in caz contrar se poate determina instaurarea arbitrariului si a relei-credinţe, in condiţiile in care s-ar accepta stabilirea competentei unei instante intr-o asemenea materie, doar urmare a luarii si detinerii abuzive a minorilor intr-o altă locuinţă decat reşedinţa lor legală obişnuită.

In cauză, instanţa constată că nu sunt întrunite in speţă condiţiile cumulative ale existenţei unei strânse legături pe care copilul să o aibă cu statul român si competenta instanţelor române să fie in interesul superior al copilului.

În concluzie, nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 12 al. 3 din Regulament pentru ca instanţele române să dobândească pe deplin competenţa materială şi teritorială de a soluţiona pricina şi că la data sesizării instanţei cu soluţionarea prezentei cereri, minora avea reşedinţa obişnuită în alt stat membru (Spania), instanţa constata că în lumina dispoziţiilor art. 8 al. 1 din Regulament, competenţa de a soluţiona acţiunea este conferită în favoarea instanţelor spaniole, ca instanţe în raza cărora copilul îşi avea stabilită reşedinţa obişnuită la data promovării cererii.