După cum ştim probele nu au o valoare dinainte stabilită iar pentru aflarea adevărului în cauză, ele trebuie coroborate.

Potrivit ştirilor juridice, în practica judiară s-a reţinut că instanța apreciază că declarația inițială a inculpatului, luată acestuia într-o stare evidentă de ebrietate, prin care acesta recunoaște fapta, declarație care nu se coroborează cu celelalte probe, nu poate fi luată în considerare.

Caz practic

Din probele administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătorești nu reiese cu certitudine ca inculpatul PG, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice în data de 30.07.2013, în jurul orelor 22:40, a condus având o îmbibație alcoolică de 2,10 gr.%o.

Astfel, în cauză, în susținerea învinuirii există procesul-verbal de constatare a infracțiunii şi declarația martorului LML, agentul constatator, precum și prima declarație a suspectului/inculpatului PG, probe care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză de către instanță, necoroborându-se nici măcar în faza de urmărire penală cu celelalte probe administrate de organul de cercetare penală, din care să rezulte indubitabil că inculpatul a condus autoturismul pe drumuri publice după ce consumase băuturi alcoolice.

Elementul decisiv pe care s-a bazat acuzarea l-a constituit declarația inculpatului dată în seara 31.07.2013, ora 01,00 (fl.6, dos.up) în care acesta arată că a fost oprit în parcarea blocului, în timp ce conducea. Declarația este incoerentă, nu este lizibilă, fiind luată evident inculpatului, în timp ce acesta era sub influența băuturilor alcoolice.

În declarațiile ulterioare, inculpatul precizează că nu a condus el și că a fost ridicat de organele de poliție din mașină, de pe bancheta dreapta față și că de față nu se mai afla nicio persoană, cu excepția lui și a echipajului de poliție.

Probele nu au o valoare dinainte stabilită. Pentru aflarea adevărului în cauză, ele trebuie coroborate, motiv pentru care instanța apreciază că declarația inițială a inculpatului, luată acestuia într-o stare evidentă de ebrietate, prin care acesta recunoaște fapta, declarație care nu se coroborează cu celelalte probe, nu poate fi luată în considerare.

În altă ordine de idei, instanța observă că în rechizitoriu se consemnează că inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliție rutieră din cadrul IPJ Bacău-Serviciul Rutier, care se afla în serviciul de control trafic rutier, aspect care nu poate fi real. Dacă într-adevăr echipajul era de poliție rutieră, ar fi avut asupra lui aparatul etilotest și nu ar fi fost necesar să cheme de acasă, din timpul liber, un agent de poliție rutieră, care să procedeze la testarea inculpatului.

Astfel, potrivit ştirilor juridice, instanța constată că, în cauză, prezumția de nevinovăție reglementată de art. 23 din Constituţie, art. 4 C.pr.pen. nu a fost răsturnată, întrucât există un dubiu cu privire la existența faptei pentru care a fost trimis inculpatul în judecată, or acest dubiu profita inculpatului, potrivit principiului in dubio pro reo.

Față de aceste considerente, instanța va achita inculpatul pentru savarsirea infractiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.