Cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora, este prevăzut de Legea nr. 194/2011 republicată în Monitorul Oficial nr. 140/2014.

Art. 16 din acest text de lege prevede că fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Iar fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Aceste dispoziţii au făcut obiectul unei chestiuni de drept, fiind sesizată ÎCCJ, potrivit ştirlor juridice.

Obiectul sesizării

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i s-au supus atenţiei în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor probleme de drept:

În analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE şi la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol este suficientă pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive, în condiţiile în care Legea nr. 194/2011 nu face nicio trimitere la decizia şi rapoartele menţionate.

În analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, pentru a stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive este obligatorie urmarea procedurii din Legea nr. 194/2011, aplicabilă în situaţia autorizării operaţiunilor cu acest tip de produse.

Care este opinia practicii judiciare?

Într-o primă opinie s-a considerat că, raportat la analiza elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 194/2011, pentru a se stabili caracterul unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive este suficientă raportarea la Decizia 2005/387/JAI a Consiliului UE şi la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că pentru stabilirea caracterului unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive nu este suficientă raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE, la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol.

În susţinerea acestei opinii unele instanţe au argumentat că pentru stabilirea caracterului unui produs de a fi susceptibil să aibă efecte psihoactive nu este suficientă raportarea la prevederile Deciziei 2005/387/JAI a Consiliului UE, la anexele acesteia, respectiv la rapoartele anuale ale EMCDDA Europol, întrucât decizia amintită nu pretinde a incrimina în sine operaţiuni cu respectivele substanţe, ci reprezintă un mijloc de avertizare a statelor membre cu privire la necesitatea instituirii unui control naţional al operaţiunilor cu acele substanţe, motivat de faptul că EMCDDA nu este un for legislativ sau decizional la nivelul Uniunii Europene.

Ce a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie?

Faptul că în actul de sesizare al instanţei s-a făcut referire la împrejurarea că substanţele psihoactive ce au fost descoperite asupra unuia dintre inculpaţi au fost identificate pe baza datelor din literatura de specialitate nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, ci de interpretare şi coroborare a probelor administrate în cauza pendinte, având ca finalitate obţinerea unei soluţii pe fondul cauzei.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va proceda la analiza pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibilă sesizarea

Această soluţie o regăsim în Decizia nr. 1/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 152/2017.