Cu toţii ştim că renumita O.U.G. nr. 13/2017  a atras numeroase critici pe plan social fiind invocate excepţii de neconstituţionalitate în ceea ce o priveşte.

În cele ce urmează vom analiza una dintre criticile de neconstituţionalitate invocate având un interes deosebit asupra motivării Curţii Consitituţionale care a respins excepţia, prin Decizia nr. 64/2017 publicată în Monitorul Oficial nr.145/2017.

Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate

În primul rând, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, s-a susţinut că nu există o situaţie extraordinară care să fi impus emiterea ordonanţei de urgenţă.

Modificările aduse art. 269 din Codul penal nu au figurat în proiectul ordonanţei de urgenţă pentru care a fost solicitat şi obţinut avizul Consiliului Superior al Magistraturii; modificările aduse infracţiunii de abuz în serviciu sub pretextul punerii în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 depăşesc cadrul trasat de această decizie.

În acest sens, se arată că s-a introdus sintagma “vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor“, sintagmă lipsită de previzibilitate, un prag minim de 200.000 lei în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin infracţiune, aspect care reprezintă un mod arbitrar de a rezolva “problema”, precum şi reducerea considerabilă a limitelor de pedeapsă, aspect care oferă posibilităţi limitate în individualizarea in concreto a cuantumului pedepsei aplicate în funcţie de întinderea prejudiciului.

Potrivit ştirilor juridice, reglementarea unui prag de 200.000 lei pentru reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu se creează un dezechilibru la nivelul protecţiei valorilor sociale. În consecinţă, se apreciază că principala consecinţă a săvârşirii “unei infracţiuni de serviciu” trebuie să fie reprezentată de o pedeapsă, indiferent de cuantumul prejudiciului. În niciun caz o asemenea consecinţă nu poate fi excluderea de la răspunderea penală a vreunei categorii de persoane pe criterii contrare prevederilor constituţionale antereferite. Se mai susţine că, în condiţiile în care statul român este angajat în lupta împotriva unor fapte care înfrâng valorile sociale privind integritatea, cinstea şi răspunderea funcţionarilor publici, dezincriminarea unor asemenea fapte nu este o opţiune de politică penală adecvată.

Motivarea Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a făcut precizarea că acest act normativ nu a intrat niciodată în vigoare, ea fiind abrogată prin O.U.G. nr. 14/2017.

Astfel, a susţinut că se ridică problema admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate sub aspectul condiţiei referitoare la caracterul de “în vigoare” al reglementării, condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 33 coroborat cu art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Conform acesteia, premisa axiomatică a analizei Curţii Constituţionale pentru a reţine incidenţa art. 146 lit. d) din Constituţie este aceea ca actul normativ să fi făcut parte din dreptul pozitiv, având în vedere faptul că acest text constituţional reglementează controlul a posteriori de constituţionalitate.

Prin urmare, Curtea nu are competenţa de a verifica, în cadrul acestei competenţe, constituţionalitatea unei norme de reglementare primară care nu a făcut parte din dreptul pozitiv, în schimb, are competenţa de a analiza constituţionalitatea unui act normativ care este sau a fost în vigoare, după caz, în funcţie de caracterul abstract sau concret al controlului de constituţionalitate subsumat art. 146 lit. d) din Constituţie.

În consecinţă, Curtea a reţinut că neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la caracterul “în vigoare” al actului normativ supus controlului de constituţionalitate se constituie într-un impediment dirimant care, în mod evident, împiedică soluţionarea pe fond a criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă formulate.

Din aceste motive şi având în vedere că data pronunţării este una ulterioară datei abrogării ordonanţei de urgenţă criticate, şi anume de 5 februarie 2017, Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.