Suspendarea executării actului administrativ fiscal poate fi cerută de contribuabil în temeiul Legii contenciosului administrativ.
Într-un caz practic s-a stabilit că prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, nr. F-Gj ………, s-a stabilit în sarcina reclamantei un impozit pe profit suplimentar în cuantum de ….. lei și TVA suplimentară în cuantum …….lei.
Potrivit ştirilor juridice, împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație în procedura prevăzută de dispozițiile art. 268 și următoarele din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, după care, s-a adresat cu prezenta cerere de suspendarea a executării respectivei decizii, în temeiul art. 278 din aceeași lege.
Ca o primă condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a unui act administrativ fiscal, tribunalul reține că dispozițiile art. 278 alin. 2 din Legea nr. 207/2015, statuează că suspendarea executării actului administrativ fiscal poate fi cerută de contribuabil, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, instanţa competentă putând suspenda executarea dacă se depune o cauţiune stabilită în funcție de valoarea contestată.
Potrivit ştirilor juridice, în ceea ce privește condițiile cerute de Legea art. 554/2004, tribunalul reține că dispoziţiile art. 14 alin.1 din lege prevăd că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
În sensul legii, cazurile bine justificate constituie acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă este reprezentată în expresia unui prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, în perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, astfel cum este prevăzut prin art. 2 lit. t şi ş din actul normativ menţionat.
Pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ, trebuie deci ca cele două condiţii să fie îndeplinite cumulativ.
Referitor la prima condiţie, tribunalul reţine că definiţia legală conduce la o concluzie firească, în sensul că îndeplinirea cazului bine justificat trebuie dovedită nu numai prin simplele afirmaţii ale reclamantei, dar şi prin argumentele juridice prezentate, aparent valabile, de natură a crea însă o îndoială în ceea ce priveşte actul contestat.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat, este îndeplinită doar în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ – fiscal atacat, aşadar pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ – fiscal trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate, căci suspendarea executării actelor administrativ – fiscale constituite o situaţie de excepţie care intervine în condiţiile expres prevăzute de lege.