Potrivit legislaţiei, efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară şi opinia unui expert.
Art. 172 alin. 10) din C. de procedură penală prevede că, constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.
Potrivit ştirilor juridice, prevederea menţionată mai sus a fost considerată neconstituţională. invocându-se o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens.
Cum s-a motivat excepţia de neconstituţionalitate?
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că sintagma “care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora“, din cuprinsul art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, este neconstituţională, fiind lipsită de previzibilitate şi claritate, întrucât, pe de o parte, “nu se precizează exact sub ce mod funcţionează specialiştii în cadrul organelor judiciare”, iar, pe de altă parte, “nu se precizează exact care sunt specialiştii din afara organelor judiciare care pot efectua astfel de constatări”.
Care a fost Decizia Curţii Constituţionale?
Curtea reţine că procedeul probatoriu numit “constatare” presupune examinarea unor situaţii de fapt, mijloace de probă sau persoane de către specialişti, medici legişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul organului de urmărire penală ori în cadrul altor organe, când există pericol de dispariţie a mijloacelor de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt, ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările se dispun când sunt întrunite două condiţii, respectiv există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.
Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente care constituie probe în procesul penal, înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală.
Curtea nu poate reţine lipsa de claritate şi previzibilitate a sintagmei “specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare“, prin dispoziţiile actelor normative precitate, legiuitorul, conform atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea, reglementând implicarea în activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a unor persoane cu o înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar, vamal, informatic, precum şi în alte domenii de competenţă ale acestor direcţii, în vederea clarificării unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală.
Deşi norma procesual penală criticată nu defineşte sintagma “specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare”, astfel cum solicită autorul excepţiei, prin actele normative precitate, legiuitorul a stabilit domeniile de competenţă ale specialiştilor ce urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul organelor judiciare menţionate, condiţiile de numire a acestora şi statutul lor.
În concluzie, această excepţie a fost respinsă ca neîntemeiată, iar această soluţie o regăsim în Decizia nr. 791/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 140/2017.