Suspendarea permisului de conducere nu a fost adusă la cunoştinţă. Care sunt consecinţele?


Infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată este una dintre cele mai dese infracţiuni la regimul normelor rutiere.

Însă ne întrebăm care sunt consecinţele în cazul în care o persoană conduce un autovehicul fără a avea la cunoştinţă că are permisul suspendat? Practica judiciară a răspuns acestei întrebări iar în cele ce urmează vom analiza un caz practic.

Caz practic

Potrivit ştirilor juridice, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că la data de 17.05.2014, în jurul orelor 11:00, inculpatul a condus pe DN 2-E, în localitatea V, deși se afla în perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că prin procesului verbal de contravenție  nr. x din data de 05.04.2014, inculpatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 425 lei și avertisment, precum și cu sancțiunea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile. Procesul verbal de contravenție apare ca fiind semnat de inculpat, care arată ca a luat la cunoștință cu privire la abaterile sale la regimul circulației rutiere constatate în cuprinsul procesului verbal și totodată cu privire la sancțiunile aplicate.

Inculpatul a susținut că la data critică nu avea cunoștință de faptul că permisul său era suspendat, nefiindu-i comunicată personal vreo adresă în acest sens.

Contrar celor reținute de prima instanță, curtea constată că fapta săvârșită de către inculpat nu îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății.

Infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 Cod penal, presupune realizarea în cadrul conținutului său constitutiv a unei situații premise, și anume aceea de a se fi dispus comunicarea în scris la domiciliul titularului de permis a măsurii suspendării dreptului de a conduce, anterior săvârșirii de către acesta a faptei pentru care a fost trimis în judecată.

Din adresa emisă de Serviciul Rutier, reiese că măsura a fost comunicată inculpatului prin Poșta Română cu plic în regim normal, fără confirmare de primire, comunicare care în opinia prezentei instanțe nu realizează cerința validării măsurii dispuse.

În concluzie, potrivit ştirilor juridice, s-a reţinut că nu se poate reține ca fiind dată situația premisă infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, motiv pentru care curtea va dispune achitarea inculpatului pentru infracțiunea deduse judecății.