Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017


PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

LEGEA
bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

  • CAPITOLUL I Dispoziţii generale
  • CAPITOLUL II Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi şi dispoziţii în gestionarea proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile
  • ANEXE

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

  • SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2017
  • SECŢIUNEA a 2 – a Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2017
  • SECŢIUNEA a 3 – a Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2017

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2017

Art. 1. – Prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2017 veniturile pe capitole şi subcapitole şi la cheltuieli pe destinaţii pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetele fondurilor externe nerambursabile, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2017.

SECŢIUNEA a 2 – a
Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2017

Art. 2.(1) Sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetare alocate pe surse de finanţare, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, şi titluri este prevăzută în anexa nr. 1/03.
(2) Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat, detaliate pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 2/03.
(3) Sumele alocate din fonduri externe nerambursabile, detaliate la cheltuieli, pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 3/03.

Art. 3.(1) Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 56.675,4 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 56.675,4 milioane lei.
(2) Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte la venituri în sumă de 411,7 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 130,1 milioane lei, cu un excedent de 281,6 milioane lei.
(3) Programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare, detaliat, este prevăzut în anexa nr. 4/03.

SECŢIUNEA a 3 – a
Dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2017

Art. 4.(1) Sinteza veniturilor şi cheltuielilor bugetare alocate pe surse de finanţare, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, şi titluri este prevăzută în anexa nr. 1/04.
(2) Cheltuielile bugetului asigurărilor pentru şomaj, detaliate pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 2/04.
(3) Sumele alocate din fonduri externe nerambursabile, detaliate la cheltuieli, pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, sunt prevăzute în anexa nr. 3/04.

Art. 5.(1) Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 1.811,7 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 1.117,4 milioane lei cu un excedent de 694,3 milioane lei.
(2) Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, se stabileşte la venituri în sumă de 370,8 milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 23,5 milioane lei, cu un excedent de 347,3 milioane lei.
(3) Programul de investiţii publice pe grupe de investiţii şi surse de finanţare, detaliat, este prevăzut în anexa nr. 4/04.
(4) Sinteza sumelor alocate pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii este prevăzută în anexa nr. 5/04.

CAPITOLUL II
Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi şi dispoziţii în gestionarea proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile

  • SECŢIUNEA 1 Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi
  • SECŢIUNEA a 2 – a Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare a Uniunii Europene 2014 – 2020

SECŢIUNEA 1
Responsabilităţi în aplicarea prezentei legi

Art. 6.(1) În condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, pe parcursul întregului an, ordonatorul principal de credite poate efectua virări de credite bugetare între titlurile şi articolele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole, după caz, în vederea asigurării plăţii la scadenţă a cotizaţiilor şi contribuţiilor la organisme internaţionale, a derulării corespunzătoare a programelor finanţate din fonduri ale Uniunii Europene pre- şi postaderare.
(2) Ordonatorul principal de credite comunică lunar Ministerului Finanţelor Publice modificările efectuate potrivit prevederilor alin. (1).

Art. 7. – Sunt interzise virările de credite bugetare între subdiviziunile de cheltuieli aprobate pentru sistemul public de pensii şi cele pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Art. 8. – Sunt interzise virările de credite bugetare între subdiviziunile de cheltuieli aprobate pentru sistemul asigurărilor pentru şomaj şi cele pentru Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale.

Art. 9.(1) Prevederile de cheltuieli aprobate pentru prestaţii de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj care se realizează potrivit dispoziţiilor legale, direct de către angajator, prin deducerea acestora din contribuţiile datorate, se pot depăşi, modificându-se corespunzător prevederile bugetare atât la venituri, cât şi la cheltuieli, cu menţinerea echilibrului bugetar aprobat.
(2) Ordonatorul principal de credite este abilitat să efectueze modificările prevăzute la alin. (1) şi este obligat să raporteze Ministerului Finanţelor Publice aceste modificări atât distinct, cât şi prin evidenţierea în situaţiile financiare trimestriale, respectiv anuale.

Art. 10. – Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite bugetare de la titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” al capitolului 69.03 “Asigurări şi asistenţă socială pentru accidente de muncă şi boli profesionale”, al capitolului 68.04 “Asigurări şi asistenţă socială” şi al capitolului 80.04 “Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă” la celelalte titluri ale aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare, precum şi între alineatele acestui titlu de cheltuieli, după caz.

SECŢIUNEA a 2 – a
Dispoziţii referitoare la proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare a Uniunii Europene 2014 – 2020

Art. 11.(1) În anul 2017, ordonatorul principal de credite poate introduce în bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi în bugetele instituţiilor finanţate parţial din bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz, pe baza contractului de finanţare încheiat cu autorităţile de management, pe parcursul întregului an, proiecte noi aferente perioadei de programare bugetară 2014 – 2020 cu asigurarea sumelor necesare prin virări de credite bugetare, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014 – 2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în bugetele prevăzute la alin. (1) creditele de angajament necesare implementării proiectelor noi la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele de finanţare/avizele de principiu cu beneficiarii în cadrul programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014 – 2020.
(3) Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în fişele proiectelor creditele de angajament necesare implementării proiectelor noi la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele de finanţare/avizele de principiu cu beneficiarii în cadrul programelor aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2014 – 2020 şi să majoreze creditele bugetare aferente estimărilor pentru anii 2018 – 2020 şi anii ulteriori.

Art. 12.(1) Ordonatorii de credite finanţaţi parţial din bugetul asigurărilor pentru şomaj care au calitatea de lider al unui parteneriat beneficiar al unui proiect finanţat din fonduri externe nerambursabile pot asigura prin bugetele proprii cofinanţarea publică pentru proiecte în condiţiile stabilite prin acordul de parteneriat, anexă la memorandumul/contractul/ decizia/ordinul de finanţare.
(2) În cazul proiectelor eligibile pentru finanţare în cadrul programelor/instrumentelor/facilităţilor/mecanismelor care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România şi ale căror reguli de implementare permit beneficiarilor solicitarea şi obţinerea de prefinanţări/avansuri, finanţarea cheltuielilor se asigură din bugetul propriu în limita necesarului rămas neacoperit de prefinanţările/avansurile primite.
(3) În bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, la titlul 58 “Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020”, respectiv la capitolele şi subcapitolele corespunzătoare de cheltuieli potrivit destinaţiei acestora, se cuprind şi sumele aferente proiectelor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru finanţarea în cadrul programelor/ instrumentelor/facilităţilor/mecanismelor care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România.
(4) Se autorizează ordonatorul principal de credite să efectueze, în cursul întregului an, virări/redistribuiri de credite bugetare şi credite de angajament în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, inclusiv prin diminuarea cheltuielilor de natura investiţiilor şi majorarea cheltuielilor curente, astfel încât să asigure implementarea corespunzătoare a acestora, să introducă anexe la buget cu proiecte noi şi, după caz, să modifice Programul de investiţii publice.
(5) Proiectele de investiţii finanţate în cadrul perioadei de programare bugetară 2014 – 2020 se cuprind în buget cu respectarea prevederilor art. 42 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 13.(1) Pentru cota – parte din plăţile efectuate aferente cheltuielilor eligibile a fi rambursate din programe aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene, politicilor comune agricolă şi de pescuit sau din alte programe/instrumente/ facilităţi/mecanisme postaderare, ordonatorul de credite care are calitatea de beneficiar va transmite o solicitare de rambursare autorităţii de management/gestiune a programului/ instrumentului/facilităţii/mecanismului în maximum o lună de la efectuarea plăţii în conformitate cu regulile specifice de eligibilitate a cheltuielilor, precum şi cu prevederile contractului/ deciziei/ordinului de finanţare.
(2) Sumele aferente rambursărilor de fonduri externe nerambursabile postaderare primite de la Comisia Europeană şi/sau a altor donatori externi se fac venit la bugetele din care au fost finanţate proiectele respective şi se virează la aceste bugete conform reglementărilor Uniunii Europene şi prevederilor legale naţionale ce reglementează fiecare domeniu care intră în sfera de cuprindere a fondurilor externe nerambursabile postaderare de către autorităţile de management/gestiune ori de către alte autorităţi naţionale abilitate în acest sens în cadrul unor programe/facilităţi/mecanisme sau instrumente postaderare, după caz.
(3) Beneficiarii finanţaţi integral din bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz, care implementează proiecte finanţate în cadrul programelor/ instrumentelor/facilităţilor/mecanismelor care nu sunt gestionate de către autorităţi ale administraţiei publice din România virează în contul de venituri ale acestor bugete sumele primite ca rambursare a cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor respective, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încasării acestora.

Art. 14.(1) Se interzice ordonatorului principal de credite să efectueze virări de credite bugetare şi de angajament de la titlul 58 “Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020” la celelalte titluri de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau la alte capitole bugetare, cu excepţia virărilor de credite bugetare şi credite de angajament care pot fi efectuate pe tot parcursul anului, după caz, de la titlul 58 “Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020” la titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, în vederea asigurării sumelor reprezentând contribuţia proprie şi/sau cofinanţarea naţională, aferentă proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile ale instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
(2) În condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, pe parcursul întregului an, ordonatorul principal de credite poate efectua virări de credite bugetare între titlurile, articolele şi alineatele de cheltuieli din cadrul aceluiaşi capitol sau de la alte capitole pentru asigurarea fondurilor necesare la titlul 58 “Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020” cu încadrarea în nivelul total al cheltuielilor aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz.
(3) Sumele prevăzute pe total la alineatul “Finanţare externă nerambursabilă” nu pot fi diminuate. Sumele prevăzute pe total la alineatul “Cheltuieli neeligibile” nu pot fi majorate prin redistribuire/virare de la celelalte alineate de cheltuieli din cadrul titlului 58 “Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020”. Majorarea sumelor prevăzute la alineatul “Cheltuieli neeligibile” poate fi efectuată numai de la alte titluri de cheltuieli, în condiţiile legii.
(4) Din sumele prevăzute la titlul 58 “Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020” se pot efectua cheltuieli curente şi de capital pentru derularea corespunzătoare a proiectelor finanţate de la acest titlu.

Art. 15.(1) Se autorizează ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului asigurărilor pentru şomaj să includă în bugetul fondurilor externe nerambursabile creditele bugetare aferente sumelor primite în cursul anului şi necuprinse în bugetul aprobat pe anul 2017 reprezentând fonduri externe nerambursabile, alţi donatori şi din alte facilităţi postaderare, atât în bugetul propriu, cât şi al instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
(2) Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă în anexele nr. 3/03 şi 3/04, după caz, creditele bugetare conform prevederilor alin. (1) şi să majoreze creditele de angajament necesare implementării proiectelor la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele/acordurile de finanţare, repartizate pe ani, şi să le comunice, în termen de 10 zile, Ministerului Finanţelor Publice.
(3) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice ca, pe baza comunicărilor transmise de ordonatorul principal de credite, să aprobe repartizarea pe trimestre a sumelor prevăzute la alin. (1).

CAPITOLUL III
Dispoziţii finale

Art. 16. – Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 este de 3.131 lei.

Art. 17. – Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte, în condiţiile legii, în cazul:

a) asiguratului sau pensionarului, la 3.131 lei;
b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 1.566 lei.

Art. 18. – Indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,14 până la data de 30 iunie 2017 şi de 1,05 începând cu 1 iulie 2017.

Art. 19. – În anul 2017 nu se acordă creditele, respectiv fondurile nerambursabile prevăzute la art. 86 şi 861 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 20.(1) În anul 2017, pentru plata drepturilor la domiciliul beneficiarilor, cheltuielile pentru transmiterea şi achitarea drepturilor finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat şi a celor din bugetul asigurărilor pentru şomaj se stabilesc prin aplicarea coeficientului de 1% asupra sumelor plătite şi se suportă din bugetul din care se finanţează dreptul respectiv.
(2) În anul 2017, tariful pentru un talon de plată la domiciliul beneficiarilor, în situaţia în care aceştia au optat pentru plata în cont curent sau în cont de card, este de 2,15 lei şi se suportă din bugetul din care se finanţează dreptul respectiv.

Art. 21. – Ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv al bugetului asigurărilor pentru şomaj are obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor Publice detalierea în structură, pe funcţii, a numărului maxim de posturi finanţat în condiţiile legii şi salariul mediu de bază pe funcţii din anul 2017, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 22.(1) Se autorizează ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv al bugetului asigurărilor pentru şomaj ca în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi să aprobe anexele cu detalierea proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în limita sumelor aprobate cu această destinaţie. Creditele de angajament aferente proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile se stabilesc la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele/acordurile de finanţare/avizul de principiu, după caz.
(2) Anexele prevăzute la alin. (1) se comunică Ministerului Finanţelor Publice în termen de 5 zile de la aprobare.

Art. 23. – Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice, la solicitarea ordonatorului principal de credite, să introducă pe parcursul întregului an, în bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz, fişele de investiţii aferente poziţiei “C – Alte cheltuieli de investiţii” în programul de investiţii publice anexă la buget, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.

Art. 24. – În anul 2017 creditele bugetare estimate pentru 2018 – 2020 sunt prezentate Parlamentului şi publicate în Monitorul Oficial al României având valoare orientativă.

Art. 25.Anexele nr. 1/03 – 4/03 şi 1/04 – 5/04 fac parte integrantă din prezenta lege.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
PETRU GABRIEL VLASE

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
IULIAN – CLAUDIU MANDA

Bucureşti, 16 februarie 2017.
Nr. 7.