Avocatul Poporului a sesizat CCR cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la înfiinţarea sindicatului


av poporuluiAvocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din legea dialogului social, apreciind că acestea sunt contrare dreptului de asociere garantat de legea fundamentală, de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de Carta Socială Europeană.

Se susţine că prevederile din legea dialogului social care stabilesc necesitatea unui număr de 15 salariați din aceeași unitate pentru constituirea unui sindicat sunt contrare dreptului constituțional de asociere.

Avocatul Poporului susține că prevederile respective sunt în afara spiritului legii fundamentale, a Convenției europene și afectează însăși libertatea sindicală ca urmare a impunerii prin lege a unui număr minim de membri pentru constituirea unui sindicat, raportat la aceeași unitate.

În ceea ce privește impunerea ca membrii fondatori ai unui sindicat să provină din aceeași unitate, Avocatul Poporului consideră că prin aceasta se aduce atingere dreptului fundamental al libertății de asociere, întrucât se înlătură efectiv posibilitatea salariaților din unitățile mici și mijlocii de a avea propriile organizații sindicale.