Ținând cont de durata extrem de lungă în care au fost soluționate cererile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren în baza legii 18/191, multe persoane titulare a acestor cereri, și-au cesionat dreptul unor terți.
Problema care a generat o practică neunitară și a dus la sesizarea ÎCCJ, a fost aceea dacă, într-o astfel de situație în care cesiunea acestor drepturi a avut loc înainte de 20 mai 2013 (data intrării în vigoare a legii 165/2013), cesionarul are dreptul de a obține punerea în posesie și emiterea unor titluri de proprietate, iar nu exclusiv dreptul la măsura reparatorie constând în compensarea prin puncte.
Care au fost opiniile instanțelor de judecată?
Unele instanțe au considerat că, fără distincție, tuturor cesionarilor, indiferent de momentul intervenirii cesiunii și de caracterul drepturilor ce au făcut obiectul acesteia li se va acorda exclusiv compensarea prin puncte.
Alte instanțe sunt de părere că prin hotărârile comisiei județene de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor suprafețe de teren necontestate au fost stabilite măsuri reparatorii pentru cei îndreptățiți, iar acestea au vizat restituirea in natură. Astfel, cesiunile acestor drepturi, anterioare datei de 20 mai 2013 nu pot determina după această dată o revenire asupra măsurilor reparatorii recunoscute deja. După soluționarea acestor cereri în baza legii 18/1991 prin hotărâri de validare emise de comisia județeană, nu se mai poate reveni asupra cesiunilor intervenite ulterior, pentru că nu a fost reglementată o procedură în acest sens.
Ce a decis ÎCCJ?
ÎCCJ a pronunțat Decizia 42/2016 care a fost publicată în Monitorul Oficial 105 din 7 februarie 2017. ÎCCJ constată că la baza contractelor de cesiune au stat hotărârile comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Aceste cesiuni au avut loc înainte de 20 mai 2013, dată la care persoanele îndreptățite (cesionarul sau cedentul) nu au fost puse în posesie cu vreo suprafață de teren, nu li s-a eliberat titlu de proprietate pentru terenul reconstituit pe vechiul amplasament sau pe altul și nu li s-au acordat despăgubiri.
Legea 165/2013 se aplică și cererilor formulate în baza legii fondului funciar care nu au fost soluționate până la 20 mai 2013. Conform legii, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor începe printr-o procedură administrativă, printr-o cerere formulată de cei care consideră că sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate. Comisiile județene de fond funciar validează sau nu aceste cereri, după ce le analizează. Comisia locală propune restituirea în natură a terenului preluat abuziv sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Procedura de reconstituire a dreptului de proprietate și soluționarea cererilor are loc în momentul emiterii titlului de proprietate (dacă are loc restituirea în natură) sau a deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Astfel, validarea propunerii comisiei locale prin hotărâre de către comisia județeană nu înseamnă automat că cererea de restituire în natură a fost admisă, ci doar că persoana poate beneficia de măsurile reparatorii din lege fără ca acestea să fie individualizate. Practic, dacă a avut loc punerea în posesie, emiterea titlului de proprietate sau a deciziei de acordare de măsuri reparatorii, înseamnă că procedura administrativă a fost parcursă parțial și nu a fost finalizată.
Dacă cererea de reconstituire nu a fost soluționată, atunci titularul originar al dreptului sau terțul dobânditor nu au redobândit în patrimoniul lor un drept efectiv de proprietate, atâta vreme cât calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv are loc după ce se finalizează procedura de restituire a proprietății.
În aceste condiții, cel îndreptățit la restituire speră că va dobândi măsurile reparatorii, pentru că atâta vreme cât nu s-a emis titlu de proprietate/despăgubire acesta nu deține un drept efectiv real sau de creanță.
Prin apariția legii 165/2013, legiuitorul a dorit să repare consecințele încălcării dreptului de proprietate care a avut loc în trecut și a decis instituirea unor măsuri reparatorii pentru foștii proprietari. Legiuitorul nu a intenționat să dea naștere unor noi drepturi sau surse de venit pentru terți.
ÎCCJ a admis sesizarea și a decis că în cazul contractelor de cesiune a unor drepturi ce rezidă din hotărâri ale comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor care nu au fost soluționate până la data cesiunii sau până la 20 mai 2013, atunci măsura reparatorie care se acordă cesionarilor este exclusiv compensarea prin puncte.
Această decizie este justificată de faptul că acești terți dobânditori în baza unor contracte de cesiune nu au suportat direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă a terenurilor. Or, legiuitorul a dorit ca măsura reparatorie a restituirii în natură să vizeze exclusiv pe titularul inițial al dreptului sau pe moștenitorii acestuia.
Cu răbdarea treci marea
Mulți români sătui de atâta așteptare au decis să își cesioneze unor terți drepturile, pentru că își pierduseră speranța că cererea lor va mai fi vreodată soluționată. Mulți au ales această variantă, pentru a nu lăsa moștenire generațiilor următoare aceste cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în care ei își puseseră mari speranțe.
Este adevărat că important este „să nu-ți pierzi răbdarea nici atunci când asta pare imposibil – asta este adevărata răbdare.” (proverb japonez), dar, totuși, „până și răbdarea are răbdarea ei!” (Iulia Mirancea)