Producătorii agricoli ar putea primi un sprijin de 3.000 de euro/an pentru cultivarea tomatelor!


tomProducătorii agricoli ar putea primi un sprijin de 3.000 de euro/an, în conformitate cu Regulamentul de minimis în sectorul agricol, pentru a cultiva tomate în sere şi solarii astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producţia autohtonă, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.

Conform proiectul de act normativ postat pe site-ul instituţiei, schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea produsului tomate în spaţii protejate.

Pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minim 1000 mp şi să obţină o producţie de minim 2 kg tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minim 2000 kg dovedită cu documente justificative. 

De asemenea, aceştia trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază
administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul 2017. Valorificarea producţiei se face în perioadele ianuarie-mai inclusiv şi noiembrie – 20 decembrie, inclusiv.

Valoarea sprijinului financiar reprezentând ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este echivalentul în lei a 3000 euro/beneficiar/an. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.