Potrivit legislaţiei, art. 268 alin. 1 C. procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Astfel, ne întrebăm dacă şi în cazul termenelor judecătoreşti intervine decăderea?

Vom analiza în cele ce urmează un caz practic pentru a răspunde la această întrebare.

Prin Rechizitoriul nr. X/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătorie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. 1 din Codul Penal.

În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că inculpatul a declarat, în calitate de martor, în faţa organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, aspecte neconforme cu adevărul în dosaru, cu privire la fapte şi împrejurări esenţiale cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 344 alin. 2 C.p.p., copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. Inculpatului, celorlalte părţi şi persoanei vătămate li se aduc la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

În aplicarea acestor dispoziţii, judecătorul de cameră preliminară a dispus comunicarea către inculpat a unei copii de pe rechizitoriu, fixând termen pentru depunerea cererilor şi excepţiilor specifice, 20 de zile de la comunicare.

Aşa cum reiese din dovada aflată la fila 4 dosar fond, comunicarea s-a făcut către inculpat la data de 21.04.2016, dată de la care deci începe să curgă termenul de 20 de zile.

Calculând termenul de 20 de zile potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. 2 C.p.p., ultima zi a acestui termen stabilit de judecător ar fi fost 12.05.2016.

Din actele dosarului de fond mai reiese că inculpatul a formulat cereri şi excepţii aferente procedurii de cameră preliminară, înregistrate la data de 13.05.2016.

Considerând probabil că nedepunerea cererilor în termen are aceeaşi valoare cu neinvocarea de cereri, judecătorul de cameră preliminară a soluţionat procedura de cameră preliminară fără citarea părţilor şi participarea procurorului.

Potrivit dispoziţiilor art. 344 alin. 4 C.p.p., la expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi (3), dacă s-au formulat cereri sau excepţii ori dacă a ridicat excepţii din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul pentru soluţionarea acestora, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului.

În schimb, art. 346 alin. 1 C.p.p. prevede că, dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) şi (3) şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.

În cauza de faţă se constată că inculpatul a înţeles să invoce cereri, dar înregistrate la instanţă cu o zi după expirarea termenului stabilit de judecător.

Se pune astfel problema sancţiunii care intervine în cazul nerespectării acestui termen, iar judecătorul din cadrul Tribunalului constată, în dezacord cu cel al primei instanţe, că invocarea cererilor şi excepţiilor cu depăşirea termenului judecătoresc, dar anterior pronunţării încheierii de soluţionare a procedurii, nu echivalează cu o neformulare a cererilor, judecătorul fiind dator să se pronunţe asupra celor invocate.

Potrivit ştirilor juridice, s-a stabilit că invocarea cererilor şi excepţiilor cu depăşirea termenului judecătoresc, dar anterior pronunţării încheierii de soluţionare a procedurii de cameră preliminară, nu echivalează cu o neformulare a cererilor, judecătorul fiind dator să se pronunţe asupra celor invocate.

Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. 1 C.p.p., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Prin urmare, legea se referă expres doar la termenele legale, nu şi la cele judecătoreşti, sancțiunea decăderii neputând opera în acest caz, legea fiind de strictă interpretare.