Consiliul Superior al Magistraturii are atribuţii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor. Astfel, acesta îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 46 alin. 1) din Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, nr. 317/2004, prevede că acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită.
Potrivit ştirilor juridice, această prevedere a fost considerată neconstituţională şi s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens.
Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii susţin că prevederea de mai sus nu conţine şi un termen de prescripţie a răspunderii disciplinare sau a aplicării sancţiunii disciplinare.
Din interpretarea literală a dispoziţiilor menţionate nu rezultă că termenul de 2 ani se referă şi la prescripţia răspunderii disciplinare a magistraţilor. Reglementarea unui asemenea termen nu rezultă nici din interpretarea sistematică a normei în discuţie, prin raportare la reglementarea în ansamblu a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Nefiind prevăzut un alt termen în care să poată interveni aplicarea sancţiunii disciplinare faţă de magistraţi, aplicarea sancţiunii poate interveni oricând, ceea ce echivalează cu o imprescriptibilitate a răspunderii disciplinare a magistraţilor, pretinsa abatere disciplinară putând fi sancţionată indiferent de durata de timp care a trecut de la săvârşirea abaterii.
Se invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 71/1999 şi nr. 743/2011, precum şi Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, arătându-se că normele criticate nu îndeplinesc cerinţele de calitate, precizie şi claritate, în sensul acestei jurisprudenţe. Astfel, cu privire la principiul previzibilităţii, se arată că edictarea unor norme referitoare la termenele exercitării acţiunii disciplinare trebuie să includă şi un termen de prescripţie al aplicării sancţiunii, în caz contrar norma fiind lipsită de predictibilitate. Totodată, fără existenţa unui termen de prescripţie a răspunderii disciplinare a magistraţilor, nu se poate vorbi despre un proces previzibil ca durată, fiind încălcate astfel prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, respectiv ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil.
Decizia Curţii Constituţionale
Curtea reaminteşte că instanţa de contencios constituţional “decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă “.
Instanţele judecătoreşti sunt “a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecătorii”. Faţă de circumstanţierea realizată de normele constituţionale de referinţă, sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi făcută în mod legal decât de una dintre instanţele judecătoreşti mai sus enumerate.
În cazul de faţă Curtea a fost sesizată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, nu de către o instanţă de judecată aşa cum am enumerat mai sus.
În acest caz excepţia nu poate decât să fie respinsă, ca inadmisibilă, de către Curtea Constitţională deoarece nu este îndeplinită procedura. Soluţie prezentată în Decizia nr. 632/2016 publicatăă în Monitorul Oficial nr. 9/2017.