Year: 2016

  • Bătălie pentru patrimoniul sindical

    Un proiect de lege referitor la un patrimoniu de sute de milioane de euro, se află în procesul dezbaterilor a deputaţilor. Deşi iniţiativa a fost depusă în Senat în 2009 de Mircea Geoană, şi se referă la patrimoniul sindical, a reapărut înainte de alegerile parlamentare. Dacă se aprobă proiectul de lege, atunci sindicatele ar intra…

  • O nouă agenţie UE pentru securizarea frontierelor

    În această lună, la punctul de frontieră Kapitan-Andreevo între Bulgaria şi Turcia, va avea loc inaugurarea noii agenţii UE pentru securizarea frontierelor, care are drept rol să oprească valul de imigranţi ce încearcă să ajungă în Europa. La ceremonie vor participa mai mulţi oficiali europeni. Agenţia Europeană pentru Frontieră şi Pază de Coastă va avea la dispoziţie aproximativ 1.500…

  • Aplicarea măsurii de restructurare şi reconversie a plantațiilor viticole – Proiect de modificare

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a publicat, spre dezbatere publică, proiectul de Ordin privind modificarea și completarea Anexei la Ordinul viceprim – ministrului, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1763/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului Național de Sprijin al…

  • Încep înscrierile Programului pentru susţinerea meşteşugarilor şi artizanilor 2016

    Printr-un anunţ al Departamentului pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, înscrierile pentru acest program se vor face online, începând cu 11 octombrie, iar persoanele acceptate îşi vor putea prezenta produsele proprii. Meşteşugarii şi artizanii se vor bucura de participare gratuită la târgul naţional de profil, timp de trei zile, în perioada 28-30 octombrie, precum…

  • Comitetul Interministerial pentru Prevenirea și Combaterea Violenței în Familie

    Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a declarat faptul că Guvernul a aprobat Memorandumul privind înființarea Comitetului Interministerial pentru Prevenirea și Combaterea Violenței în Familie. Comitetul Interministerial, având atribuţii principale de constatare şi identificare a unor soluții în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie, îşi va exercita funcţiile în cadrul Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între…

  • Parteneriatul SUA-România “mai puternic ca oricând”

    Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat că parteneriatul dintre Statele Unite ale Americii și România este “mai puternic ca oricând”, în special în privința securității. În urma unei evaluări la Washington, s-a stabilit că relația dintre România și SUA este la cel mai înalt nivel. “Unitatea în interiorul Europei și parteneriatul între SUA…

  • Senatul a adoptat modificări privind sancţionarea lipsei rovinietei

    În data de 5 octombrie, Senatul a adoptat Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, care prevede că în cazul lipsei rovinietei valabile, atunci când contravenția este depistată cu ajutorul camerelor video, procesul-verbal se…

  • Prevederile Codului Rutier cu privire la echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarna

    Şoferii care nu şi-au dotat corespunzător autovehiculele, şi anume nu au anvelope de iarnă de fiecare dată când conduc pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, riscă să fie amendaţi cu până la 2.500 de lei. Obligaţiile şoferului cu privire la astfel de situaţii sunt prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.…

  • Care sunt criteriile pe baza cărora se cuantifică prejudiciul de imagine?

    Drepturile şi libertăţile fiecărei persoane sunt garantate de lege atât la nivel naţional cât şi internaţional. Potrivit legislaţiei, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică prioritar oricărei norme contrare din legislația internă prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea…

  • Poate fi limitată competenţa instanţei în cazul contestării dreptului de proprietate?

    Definirea noţiunii de expropriere a constituit una dintre preocupările autorilor de drept, dintotdeauna de când a apărut noţiunea de stat şi administrarea acestuia într-o formă sau alta, dar în folosul comun, şi a continuat evident şi în perioada actuală. Prin stabilirea unor principii de urmat şi de respectat în cadrul procedurii de expropriere, legiuitorul a…