Year: 2016

  • Noi modificări privind controlul calităţii tezelor de doctorat

    Guvernul a aprobat o Ordonanţă care schimbă un segment din cadrul instituţional şi legislativ privind controlul calităţii tezelor de doctorat şi a aspectelor ce ţin de etica cercetării ştiinţifice. În acest sens, a fost modificată Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare. Prin Ordonanţa adoptată, se abrogă art. 42 alin.…

  • Noi reglementări privind asistenţa de care pot beneficia în România solicitanţii de azil

    În şedinţa din 19 ianuarie, Guvernul a aprobat modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a Legii privind azilul. Executivul asigură astfel transpunerea totală a Directivei UE privind procedurile de azil, precum şi a Directivei UE privind stabilirea standardelor pentru primirea solicitanţilor de protecţie internaţională, transpunerea parţială fiind asigurată prin Legea nr.331/2015 pentru modificarea şi…

  • Proiect de modificare a Legii privind performanţa energetică a clădirilor

    Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 451 din 23 iulie 2013, este actul normativ naţional prin care s-au transpus prevederile…

  • Stabilirea calendarului de informare a românilor din afară despre votul prin corespondenţă

    Calendarul cu sesiunile de informare despre votul prin corespondenţă pentru românii din afara ţării a fost stabilit de către Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea în cadrul întâlnirii de lucru între Dan Stoenescu, ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, şi Ana Maria Pătru, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, s-a stabilit şi colaborarea celor două…

  • Legea privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, proiect de modificare

    Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordonanță pentru modificarea Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare. Prin prezentul proiect de ordonanță de Guvern se abrogă art. 4^2 alin. (3) şi art. 14 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 206/2004. Potrivit notei de fundamentare a…

  • Corina Şuteu a fost numită secretar de stat la Ministerul Culturii

    Premierul Dacian Cioloş a semnat o decizie prin care Corina Şuteu, expert în politici culturale şi unul dintre foştii directori ai Institutului Cultural Român din New York, a fost numită secretar de stat la Ministerul Culturii. Astfel,  aşa cum a anunţat ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, ea se va ocupa, între altele, de politici şi strategii pentru cultură. Corina…

  • Proiect privind contractele de credit pentru consumatori garantate cu bunuri imobile

    Potrivit unui proiect de ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), persoanele interesate de un credit bancar vor avea posibilitatea de a compara produsele de credit disponibile pe piaţă şi de a decide în termen de cel puţin 15 zile dacă încheie sau nu contractul. Actul normativ prevede că, intermediarul de credite sau creditorul…

  • Preţul alimentelor ar putea creşte

    În urma reducerii TVA la 9% au fost micşorate şi preţurile la alimente, acest lucru însă ar putea fi contracarat de Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor care a triplat taxa de mediu pe care producătorii o au de achitat către stat. Este vorba de o lege care a fost promulgată de…

  • O nouă rundă de întâlniri privind priorităţile pe anul 2016

    Începând cu 18 ianuarie 2016 premierul României, Dacian Cioloş, a început o nouă rundă de întâlniri cu reprezentanţii mai multor ministere în vederea stabilirii priorităţilor pe anul 2016, printre acestea enumerându-se: dezvoltarea infrastructurii, eficientizarea companiilor de stat, modernizarea Armatei şi descentralizarea. Pe lista priorităților de la Transporturi se află demararea lucrărilor la autostrada Sibiu-Piteşti, reluarea…

  • Modificarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare

    Ministerul Educaţiei a lansat spre consultare publică un proiect de OUG pentru modificarea Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare. Conform actului normativ, se abrogă art. 4 – 2 (3) din lege, potrivit căruia “se exceptează de la prevederile alin. (1) lit. a) sesizările sau contestaţiile care vizează conducători de instituţii şi…