Year: 2016

  • În bugetul de stat pentru anul 2016 nu sunt bani pentru pensiile aleşilor locali

    Curtea Constituţională a stabilit că bugetul de stat pentru 2016 nu cuprinde cheltuieli pentru pensiile aleşilor locali. Judecătorii au stabilit că este întemeiată critica referitoare la faptul că legea nu este clară, precisă și nici previzibilă în privința modului de calcul al indemnizațiilor persoanelor care au deţinut de-a lungul timpului două sau mai multe din…

  • A fost aprobat pachetul legislativ privind clarificarea cadrului normativ în ceea ce priveşte doctoratele

    Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a anunţat că Pachetul legislativ privind clarificarea cadrului normativ în ceea ce priveşte doctoratele a fost aprobat. De asemenea, ministrul a mai precizat că de la sesizarea unui prezumtiv plagiat şi până la retragerea titlului în cazul constatării acestuia vor trece maximum 60 de zile. “Procedura privind retragerea titlului de doctor…

  • Scade numărul PFA-urilor

    Noua impozitare introdusă odată cu noul Cod fiscal a dus la scăderea numărului PFA-urilor, şi nu este vorba despre o restrângere a activităţii în economie, ci despre o “migraţie” spre alte sisteme de impunere, cel mai probabil microîntreprinderi. În ianuarie 2016 au fost înregistrate 1.294 de PFA-uri, faţă 2.571 în ianuarie 2015 – o scădere…

  • Lista medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate, modificări

    Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin privind modificarea Anexei nr. 2 a Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate…

  • Proiect privind titlurile de călătorie eliberate de misiunile diplomatice ale României

    Ministerul Afacerilor Externe a lansat în dezbatere publică un Proiect de Hotărâre privind stabilirea conţinutului, formei şi dimensiunii titlurilor de călătorie eliberate de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României pentru cetăţenii români, pentru străinii care beneficiază de statutul de refugiat sau de protecţie subsidiară acordată de România şi pentru membrii de familie ai acestora pentru…

  • Modificări la Norme metodologice de aplicare a legii privind sistemul asigurărilor de șomaj

    Normele medtodologice de aplicare a legii privind sistemul asigurărilor de șomaj și procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă au fost modificate de Guvern. Astfel, Executivul precizează: “În programele care au ca scop ocuparea temporară a forței de muncă, pentru executarea de lucrări și activități de interes pentru comunitățile locale, pot…

  • Defrișarea unei suprafețe de pădure, pentru realizarea tronsonului de autostradă Cluj Vest Gilău-Mihăiești

    Ministrul Transporturilor a elaborat un ordin pentru aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier național a suprafeței pe amprenta căreia va fi realizat obiectivul “Autostrada Transilvania, sector 3A, Cluj Vest Gilău – Mihăiești, între km 4+650 – km 5+550”, beneficiar statul român. “Terenul face parte din fondul forestier național, este proprietate publică a statului, aflat în administrarea…

  • Numărul alegătorilor din Registrul electoral la data de 2 martie – 18.275.109 de cetăţeni

    La data de 2 martie, numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral era de 18.275.109, cu 3.107 mai mulți față de ultima informare publică realizată de AEP. Conform Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, Registrul…

  • Guvernul nu a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al Tarom

    Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu a afirmat că Guvernul nu a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al Companiei Naționale de Transport Aerian Tarom, deoarece se solicită o responsabilizare majoră și un demers susținut de creștere a performanței. “A fost trecut ca subiect în discuție pe ordinea de zi aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli…

  • Propunere de constituire a unei comisii parlamentare privind migrația

    Senatorul PSD Titus Corlățean a venit cu propunerea constituirii unei comisii parlamentare privind migrația, refugiații, azilanții, menţionând că migrația va fi tema principală pentru mult timp în UE, iar Legislativul României are “un deficit de expertiză foarte serios” în acest domeniu. “Fac această declarație ca președinte al Comisiei parlamentare pentru aderare la spațiul Schengen. La 16 septembrie…