Year: 2016

  • Sistemul de pensii private nu are probleme de natură financiară

    Conform unui comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), instituţia a făcut câteva precizări în legătură cu articolele din presă care induc ideea că sistemul de pensii private ar fi „în colaps” sau în „cădere liberă”: Astfel, ASF menţionează că fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II), cât şi fondurile de pensii facultative (Pilonul III) nu se confruntă…

  • România are nevoie de o reformă profundă a clasei politice

    La şedinţa festivă a Curţii Constituţionale prilejuită de împlinirea a150 de ani de la adoptarea Constituţiei din 1866 şi a 25 de ani de la adoptarea Constituţiei din 1991, premierul Dacian Cioloş a declarat că România are nevoie de o reformă profundă a statului şi de o reîmprospătare profundă a clasei politice, de dezbateri profunde,…

  • Parteneriatul public-privat are o nouă reglementare!

    Comisia Europeană, a consacrat noţiunea de parteneriat public-privat prin publicarea Cărţii verzi privind parteneriatele public-private (2004) şi consideră acest tip de parteneriat drept o „cooperare între entităţi publice şi private ce implică stabilirea unei entităţi cu capital mixt, ce implementează contracte de achiziţii publice ori concesiuni”. Astăzi parteneriatul public-privat este o noţiune din ce în…

  • Suplimentarea bugetului alocat programului “Prima casă”

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice, a fost propus suplimentarea plafonului alocat pe anul 2016 pentru programul guvernamental “Prima casă” cu 250 de milioane de lei. “Decizia suplimentării a fost luată ca urmare a ritmului intens şi susţinut de acordare a garanţiilor, care demonstrează interesul şi angajamentul în creştere atât la nivelul finanţatorilor, cât şi…

  • Lipsa obligativităţii asigurării asistenţei juridice obligatorii în faza urmăririi penale încalcă dispoziţiile constituţionale?

    Potrivit dispoziţiilor legislaţiei penale, asistenţa juridică este obligatorie în cazurile prevăzute strict de lege. Astfel, art. 90 C. procedură penală prevede că unul dintre cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie îl constituie atunci când în cursul procedurii în cameră preliminară şi în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii…

  • Medicii vor primi note de la pacienţi

    Un nou proiect al Ministerului Sănătăţii prevede un nou chestionar care conţine 10 întrebări şi la care pacienţii plecaţi din spitale vor putea răspunde prin e-mail, sms, fără să își dezvăluie identitatea. Astfel, pacienţii vor acorda o notă, de la 1 la 4, medicilor. Chestionarul va cuprinde întrebări referitoare la: gradul de mulţumire a pacientului faţă de serviciile medicale…

  • Dispoziţiile contrare Codului Civil sunt abrogate expres indirect?

    Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi civile, noul Cod civil, au intervenit probleme de aplicare a dispoziţiilor prevăzute în legi speciale. De asemenea în practica judiciară au existat probleme şi în cazul în care se modifică un articol dintr-o lege, iar alt articol din aceeaşi lege face referire la articcolul modifcat însă întrebarea…

  • Termenul privind valorificarea titlurilor de despăgubire. Termen de prescripţie sau de decădere?

    Ştim cu toţii faptul că a constuit o problemă serioasă în România modul în care s-au despăgubit proprietarii pentru confiscarea proprietăţilor în timpul regimului comunist. S-au constituit numeroase soluţii pentru stabilirea regimului stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, iar o soluţia a constituit-o înfiinţarea Fondului Proprietatea prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în…

  • Alegerile parlamentare cresc riscul cheltuielilor suplimentare

    Avertismentul Băncii Mondiale privind alegerile parlamentare din România este că sporesc riscul creşterii cheltuielilor suplimentare şi a încetinirii implementării reformelor structurale, iar pe termen mediu este nevoie de o reechilibrare a politicilor fiscale, de la stimularea consumului la susţinerea unei creşteri sustenabile. “România are o economie destul de stabilă şi înregistrează creştere economică. Prioritatea este…

  • Sistemul educaţional din România după 10 ani de aderare la UE

    Sistemul educaţional din România a rămas încremenit chiar după cei 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, cheltuielile cu educaţia fiind constante la 4% din PIB,  s-a redus numărul de absolvenţi de Bacalaureat, iar o decizie cu impact negativ pentru economie a fost desfiinţarea şcolilor profesionale. Însă, părţile pozitive consideră că sunt şi îmbunătăţiri…