Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi civile, noul Cod civil, au intervenit probleme de aplicare a dispoziţiilor prevăzute în legi speciale. De asemenea în practica judiciară au existat probleme şi în cazul în care se modifică un articol dintr-o lege, iar alt articol din aceeaşi lege face referire la articcolul modifcat însă întrebarea care intervine este dacă face referire la articolul nemodifcat sau modificat?

O astfel de situaţie a apărut în practică în ceea ce priveşte art. 36 din Legea privind fondul funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial nr. 1/1998. Astfel art. 36 prevede că “Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26“. Acum problema este dacă articolul de mai sus face referire la art. 26 din foma iniţială a legii sau la art. 26 modificat prin Legea nr. 158/2010. De asemenea ce se întâmplă atunci când legislaţia conţine dispoziţii contrare Codului Civil?

Aceste situaţii au constituit motivul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: “Având în vedere că art. 36 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conţine ca normă de trimitere art. 26 din aceeaşi lege, această din urmă normă juridică se interpretează în forma sa iniţială de la data intrării în vigoare a legii, raportat la art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată (2), cu modificările şi completările ulterioare? Dispoziţiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt în contradicţie cu art. 1.138 din Codul civil şi, în consecinţă, se consideră abrogate în lumina prevederilor art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, conform căreia «La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă: (. . .) orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale?»”

Cum a interpretat Înalta Curte situaţia de mai sus?

Prin Decizia nr. 22/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 947/2016, s-a adimis sesizarea şi se prevede că potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: “Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26.”  Această dispoziţie legală nu a suferit nicio modificare în conţinut de la intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 şi până în prezent. Singura modificare a fost aceea de numerotare, art. 35 iniţial devenind art. 36 la republicarea legii din anul 1998.

În schimb, art. 26, la care face trimitere art. 36 alin. (1), a fost modificat în timp după apariţia Legii nr. 18/1991; mai mult, Codul civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, conţine dispoziţii care s-ar putea suprapune cu reglementarea din art. 26. Potrivit art. 230 lit. bb) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare: “La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă: (. . .) orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale.”

Astfel,  acest text din reglementarea legii de punere în aplicare a Codului civil relevă abrogarea expresă indirectă, care reprezintă o formă a abrogării, ca procedeu de încetare a acţiunii unei norme de drept ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi contrare, astfel cum abrogarea a fost constant definită în doctrină.  Această formă de abrogare se manifestă atunci când actul normativ nou prevede generic faptul că dispoziţiile contrare legii se abrogă, fără însă să le menţioneze în mod expres. Abrogarea expresă indirectă se deosebeşte atât de abrogarea expresă directă, care se relevă prin identificarea, în cuprinsul actului de abrogare, a dispoziţiei legale sau a actului normativ care îşi încetează efectele, cât şi de abrogarea tacită sau implicită, prin care manifestarea de voinţă a legiuitorului în sensul încetării efectelor rezultă doar din adoptarea unei norme contrare celei existente.

În concluzie, dispoziţiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată (în forma de la data intrării în vigoare a Legii nr. 158/2010 pentru modificarea art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991), au fost abrogate prin intrarea în vigoare a art. 1.138 din Codul civil, în ceea ce priveşte regimul juridic al terenurilor din intravilanul localităţilor, rămase la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale de la persoanele care au decedat şi au sau nu au moştenitori.