Potrivit legislaţiei comunicarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură se va face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai organelor judiciare sau prin orice alt salariat al acestora, prin intermediul poliţiei locale ori prin serviciul poştal sau de curierat.

În practică a intervenit o dificultate de interpretare a dispoziţiile legale. Întrebarea la care s-a dorit un răspuns se referă la faptul dacă este obligatoriu ca factorul poştal să efectueze comunicarea actelor de procedură în termen de 24 de ore de la momentul în care primeşte actele spre comunicare?

În acest sens a fost sesizată ÎCCj pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă, sesizare făcută de către Judecătorie.

Care a fost situaţia de fapt care a generat problema?

Pe rolul Judecătoriei s-a înregistrat, la data de 18 decembrie 2015, plângerea formulată de petentul H.L. împotriva Ordonanţei din 26 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătorie.

Potrivit ştirilor juridice, în motivarea plângerii petentul a menţionat că Ordonanţa din 26 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătorie este nelegală şi netemeinică întrucât procurorul de caz a confirmat, fără a discerne, referatul cu propunere de clasare întocmit de agentul şef principal din cadrul Poliţiei Municipiului. A apreciat că s-a urmărit cu bună ştiinţă să fie pus în situaţia de a nu putea lua la cunoştinţă de conţinutul Ordonanţei din 26 iunie 2015 şi să nu poată exercita căile legale de atac, că situaţia de fapt descrisă în ordonanţa atacată cuprinde erori iar prin neîndeplinirea procedurii de citare în condiţiile art. 261 alin. (4) din Codul de procedură penală şi art. 264 din Codul de procedură penală factorul poştal i-a produs un prejudiciu important.

Judecătoria a constat că  pe fondul chestiunii de drept, opinia completului de judecată este în sensul că potrivit art. 264 din Codul de procedură penală, comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispoziţiilor prevăzute în prezentul capitol. Potrivit art. 269 alin. (4) din Codul de procedură penală, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.
Potrivit textelor legale anterior menţionate nu exista în sarcina intimatului obligativitatea de a returna actele de procedură ce au fost comunicate petentului în termen de 24 ore la primirea acestor documente. În acelaşi timp a fost sesizată şi ÎCCJ pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă.

Este admisibilă această sesizare?

ÎCCJ reaminteşte că pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, şi anume: să existe o cauză în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele enumerate expres de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curte de apel sau tribunal; chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluţionarea în fond a cauzei respective; problema de drept nu a fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Raportând sesizarea privind pronunţarea hotărârii prealabile la condiţiile impuse de art. 475 din Codul de procedură penală, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile menţionate anterior, în sensul că, deşi sesizarea este formulată în legătură cu o judecată aflată în curs şi chestiunea de drept sesizată nu face obiectul unui recurs în interesul legii, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a mai pronunţat cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, condiţia impusă de art. 475 din Codul de procedură penală nu se regăseşte în prezenta cauză întrucât sesizarea instanţei supreme a fost formulată de o judecătorie.

Potrivit ştirilor juridice, din redactarea textului legal anterior menţionat reiese că un complet de judecată al unei judecătorii nu poate sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în scopul pronunţării unei hotărâri prealabile, chiar dacă respectiva cauză se judecă în ultimă instanţă la judecătorie.

Din cele menţionate mai sus ne putem da seama cu uşurinţă care a fost soluţia dată de ÎCCJ şi anume de respingere ,ca inadmisibilă, a sesizării prin Decizia nr. 23/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 1003/2016.