Expertizele criminalistice judiciare se efectuează de experţi criminalişti autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul institutelor publice sau în cadrul laboratoarelor publice ori private de specialitate, constituite conform dispoziţiilor legale. Expertul criminalist trebuie să fie imparţial şi independent în exprimarea şi formularea opiniilor ştiinţifice. Însă la efectuarea expertizelor criminalistice judiciare pot participa şi experţi criminalişti autorizaţi, numiţi de organele judiciare la recomandarea părţilor.

Art. 7 alin. 1 al Ordonanţei nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică prevede că experţii autorizaţi, numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor, participă personal la efectuarea expertizelor prin observaţii cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acestuia, verificarea şi completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei, precum şi prin obiecţii la raportul de expertiză, adresate organului judiciar.

Potrivit ştirilor juridice acest articol s-a considerat a fi neconstituţional invocţndu-se o excepţie de neconstituţionalitate în acest.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie în măsura în care sunt interpretate în sensul că participarea personală a expertului desemnat la cererea părţii este limitată la formularea unor observaţii şi obiecţii, ulterior întocmirii raportului de expertiză. Intenţia evidentă a legiuitorului, concretizată în sintagma “participă personal“, a fost aceea de a reglementa şi asigura o participare efectivă a expertului criminalist, desemnat la cererea părţii, care este autorizat în aceleaşi condiţii ca şi cei care activează în instituţiile publice, tocmai pentru respectarea dreptului la apărare. Neparticiparea expertului recomandat de partea interesată la efectuarea expertizei criminalistice, ca urmare a refuzului experţilor din instituţiile publice de a accepta o atare participare, nu poate fi compensată prin dreptul acestuia de a formula, ulterior, astfel de observaţii sau obiecţii asupra raportului de expertiză întocmit.

Curtea Constituţională reţine că efectuarea expertizelor judiciare se încuviinţează sau se dispune, conform art. 330 alin. (1) din Codul de procedură civilă, de către instanţa de judecată, la cererea părţilor ori din oficiu, dacă apreciază că, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, este necesar să se cunoască părerea unor specialişti. Alin. (2) precizează că instanţa poate solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate. La efectuarea expertizei pot participa, potrivit art. 330 alin. (5), experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de instanţă, având calitatea de consilieri ai părţilor, legea procedural civilă oferindu-le posibilitatea de a da relaţii, de a formula întrebări şi observaţii şi, dacă este cazul, de a întocmi un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.

Mai mult se susţine că reglementarea criticată în cauză apare ca fiind raţională şi justificată, întrucât expertul – parte are rolul de a supraveghea expertul desemnat de instanţă, scopul desemnării sale fiind acela de a conferi părţii încrederea că expertiza a fost realizată în condiţii de profesionalism şi imparţialitate, urmărind activitatea expertului, fără a executa efectiv expertiza, ci doar asigurându-se că modul de efectuare a operaţiunilor specifice expertizei este conform standardelor şi protocoalelor în materie, iar concluziile raportului de expertiză sunt rezultatul unei succesiuni de operaţiuni şi raţionamente realiste şi corect fundamentate ştiinţific.

Curtea reaminteşte că raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanţă constituie mijloc de probă, observaţiile sau raportul expertului – parte având doar rol de orientare a instanţei, oferindu-i acesteia o perspectivă diferită asupra semnificaţiei rezultatelor raportului de expertiză şi facilitându-i posibilitatea de a evalua corect relevanţa concluziilor expertului desemnat. Astfel, deşi opinia expertului parte nu are valoare probatorie pentru instanţă, aceasta poate constitui un reper important în sensul necesităţii lămuririi raportului oficial sau chiar a refacerii acestuia.

În concluzie, având în vedere dispoziţiile de mai sus, Curtea a respins excepţia prin Decizia nr. 601/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 997/2016.