Legea privind piaţa de capital, nr. 297/2004, prevede înfiinţarea şi funcţionarea pieţelor de instrumente financiare, cu instituţiile şi operaţiunile specifice acestora, precum şi a organismelor de plasament colectiv, în scopul mobilizării disponibilităţilor financiare prin intermediul investiţii lor în instrumente financiare. Însă aceasta prevede şi contarvenţii în cazul nerespectării dispoziţiilor legale.

Art. 272 din legea menţionată mai sus prevede că este contravenţie fapta săvârşită de entităţile autorizate şi de entităţile care au obligaţia de informare cu privire la depăşirea pragurilor de deţinere , în legătură cu încălcarea prevederilor privind ofertele publice şi operaţiunile de retragere a acţionarilor dintr-o societate în condiţiile în care trebuie să se asigure egalitate de tratament pentru toţi investitorii.

Potrivit ştirilor juridice, aceste prevederi au fost considerate neconstituţionale deoarece pentru identificarea conduitei interzise sau prescrise este necesară coroborarea cu alte articole din lege.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a mai arătat că dispoziţiile criticate de mai sus, sunt de maximă generalitate, nu conţin o descriere a faptelor considerate contravenţii, precum şi a elementelor constitutive ale contravenţiei, nu permit identificarea conduitei ilicite, nu sunt explicite, inteligibile, nu sunt în mod rezonabil previzibile, sunt deficitare şi insuficiente. Astfel, acestea conduc la acţiuni arbitrare şi discreţionare ale organelor constatatoare şi îngrădesc, totodată accesul liber la justiţie.

Curtea Constituţională reţine că o prevedere legală dintr-un act normativ nu trebuie interpretată în mod singular, ci trebuie avută în vedere întreaga corelare legislativă dintr-un act normativ. De altfel, potrivit art. 44 – Partea dispozitivă – din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, partea dispozitivă a actului normativ reprezintă conţinutul propriu – zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia, iar pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere.

În lumina acestor precizări, Curtea a constatat că textele criticate îndeplinesc cerinţele de claritate, precizie şi predictibilitate. Nu se poate reţine pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale. De altfel, din examinarea prevederilor criticate, corelate cu întreg cadrul legislativ în materia pieţei de capital, Curtea observă că acestea sunt clare, previzibile, nefiind contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie şi nici privite prin prisma unei pretinse nerespectări a prevederilor ce reglementează materia redactării actelor normative.

Curtea reaminteşte că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă că, faţă de această critică, Curtea nu se află în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea, ci a unei simple pretinse contrarietăţi între norme legale ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, în general, şi norme care reglementează în materia pieţei de capital. De altfel, legiuitorul are deplina legitimitate de a stabili atât norme cu caracter, general, special, cât şi reglementări derogatorii.

Din aceste considerente, Curtea a respins excepţia prin Decizia nr. 473/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 981/2016.