Organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reţinerea, dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.
Potrivit dispoziţiilor art. 209 alin. 16) C. procedură penală “Procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea duratei reţinerii acestuia”.
Aceste dispoziţii au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei s-a susţinut că prevederile art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că termenul de 6 ore prevăzut în cuprinsul acestora este unul de recomandare, iar posibilitatea avocatului de a studia dosarul cauzei nu implică şi obligaţia instanţei de a acorda un termen minim rezonabil necesar realizării unei apărări efective.
Se susţine că termenul analizat este unul imperativ, nerespectarea lui având ca efect decăderea procurorului din dreptul de a formula propunerea de arestare preventivă. Se arată că atâta vreme cât alte termene procedurale, cum ar fi cele de formulare a căilor de atac, sunt considerate a fi imperative, în vederea respectării prin textul criticat a principiului egalităţii în drepturi, se impune ca şi termenul prevăzut la art. 209 alin. (16) din Codul de procedură penală să fie considerat tot imperativ.
Curtea Constituţională a reţinut că, din punct de vedere temporal, în cazul soluţionării propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, obligaţiile ce incumbă procurorului şi instanţei judecătoreşti, din perspectiva criticilor de neconstituţionalitate, sunt cele referitoare la sesizarea instanţei judecătoreşti şi la fixarea termenului de soluţionare a propunerii înainte de expirarea duratei reţinerii. Astfel, pronunţarea efectivă asupra propunerii luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut prin admiterea sau respingerea acesteia, precum şi soluţionarea contestaţiei formulate de procuror împotriva respingerii acestei propuneri pot interveni, în funcţie de circumstanţele cauzei, după încetarea duratei reţinerii. În concluzie nu poate fi reţinut că termenul de 6 ore este unul imperativ, el fiind unul de recomandare.
Reglementarea acestui termen are drept scop acordarea unui interval de timp suficient pentru ca atât propunerea de prelungire a arestării preventive, cât şi, eventual, contestaţia formulată de procuror în temeiul art. 204 alin. (5) din Codul de procedură penală, în caz de respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive, să fie soluţionate cu respectarea dreptului la apărare şi garantarea libertăţii individuale a inculpatului arestat, înainte de expirarea duratei măsurii preventive.
Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 513/2016, publiată în Monitorul Oficial nr. 956/2016.