Ajutorul public judiciar constă în forma de asistenţă acordată de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.
O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 327/2008, în art 14 se prevede că cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi va cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale venituriior acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.
Aceste prevederi au constituit motivul unei excepţii de neconstituţionalitate iar în cele ce urmează vom analiza motivarea excepţiei şi decizia CCR.
Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate
Autorul excepţiei a susţinut că datorită faptului că se află în penintenciar este în imposibilitate de a depune înscrisurile impuse prin art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 şi susţine că îi este obstrucţionat accesul la justiţie ca urmare a impunerii unor limite de venit de 300 lei, respectiv de 600 lei în vederea acordării ajutorului public judiciar.
Decizia Curţii Constituţionale
Curtea a reamintit că legiuitorul a reglementat ajutorul public judiciar ca formă de asistenţă acordată de stat, în condiţiile legii, oricărei persoane fizice, în situaţia în care aceasta nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale. Prin această reglementare se urmăreşte asigurarea efectivităţii dreptului de acces la justiţie, prin stabilirea unor minime şi rezonabile condiţii. Prin urmare, Curtea a constatat că nu poate reţine critica de neconstituţionalitate potrivit căreia actul normativ criticat, în ansamblul său, împiedică accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, din moment ce tocmai înlesnirea realizării acestor drepturi reprezintă scopul declarat al reglementării.
Se consideră că stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului, de prevenire a exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar avea nevoie de susţinere din partea statului şi ar solicita un astfel de ajutor public judiciar, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie.
Potrivit ştirilor juridice, este firesc să se stabilească anumite condiţii, precum şi o procedură de urmat pentru acordarea acestui ajutor. Aşadar, Curtea a constatat că furnizarea datelor şi a documentelor prevăzute la art. 14 alin. (1) din actul normativ criticat a fost impusă în scopul asigurării accesului unei sfere cât mai largi de persoane la ajutorul public judiciar şi a unei transparenţe ridicate în acordarea acestui ajutor, precum şi pentru o bună administrare a fondurilor ce au această destinaţie.
Prin urmare, Curţii nu îi rămâne decât să respingă, ca neîntemeiată, excepţi. Excepţie respinsă prin Decizia nr. 485/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 922/2016.