Din ianuarie 2017 plata cu cardul trebuie să fie acceptată de mai mulţi comercianţi!


descarcareposDeşi noi, românii, suntem tradiţionalişti din fire şi adepţii plăţilor cash, pentru că “ce-i în mână nu-i minciună”, încet, încet tot mai mulţi dintre noi am început să facem plăţi în sistem electronic. În spiritul modernizării o noutate legislativă a fost adoptată în domeniu şi anume Legea nr. 209/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată , publicată în Monitorul Oficial nr. 913/2016.

Atenţie! Acest act normativ va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2017.

Ce noutăţi aduce această lege?

Aceasta prevede că operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi şi alte obligaţii de plată sunt obligaţi să accepte încasări şi prin intermediul cardurilor de debit şi al cardurilor de credit. În concluzie, acceptarea plăţilor cu cardul, spre exemplu, a impozitelor şi taxelor locale va deveni obligatorie din 2017 pentru autorităţi, nu doar opţională, aşa cum încă este acum.

Sunt vizate şi persoanele juridice, astfel  persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro în echivalent lei (faţă de 100.000 euro cum era prevăzut în vechea regelementare) au obligaţia să accepte ca mijloc de plată şi cardurile de debit şi cardurile de credit.

Clienţii vor putea să retragă bani de la comercianţii cu POS

Se prevede posibilitatea comercianţilor de a oferi serviciul de avans în numerar la terminalele de plată în baza contractelor încheiate cu instituţiile acceptante. Acestuia îi revine obligaţia de a afişa la loc vizibil semnul privind acordarea acestui serviciu, precum şi informaţii privind costurile serviciului. Aşadar, POS-urile din supermaketurile, benzinăriile, farmaciile sau magazinele universale care vor accepta serviciul de acordare a avansului de numerar vor avea şi funcţia de bancomat pentru clienţi.

Însă avansul de numerar va fi acordat în limita a 200 de lei şi va fi evidenţiat în mod distinct pe bonul fiscal emis de comerciant. Dacă numerarul disponibil nu va acoperi suma cerută de client, operatorul economic va acorda suma disponibilă.

Potrivit ştirilor juridice, magazinele care vor accepta sistemul de acordare a avansurilor în numerar trebuie să încheie cu emitenţii cardurilor, un contract cu clauza privind acceptarea serviciului. Pe perioada valabilităţii contractelor încheiate, băncile acceptante de carduri vor fi obligate să instaleze, la cererea firmelor sau a instituţiilor publice, terminale de plată, în cel mult 30 de zile de la formularea solicitării. Băncile vor fi obligate să asigure infrastructura şi dotările proprii necesare pentru acordarea de avansuri de numerar la terminalele de plată, în termen de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a noii legi.

Tranzacţiile privind avansul în numerar se asimilează retragerilor de numerar de la bancomate, iar comisioanele aferente tranzacţiilor se stabilesc conform contractelor în vigoare între părţi. Comercianţii pot percepe, de la titularul cardului, un comision care nu poate depăşi 1% din valoarea avansului acordat.

Se prevăd amenzi pentru firmele care nu se conformează legii

Se prevede faptul că în caz de refuz de a implementa sistemul de acordare de avansuri în numerar pentru utilizatorii cardurilor de debit şi cardurilor de credit, comerciantul riscă o amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei.

Firmele a căror cifră de afaceri depăşeşte anual 10.000 de euro şi care nu vor accepta ca mijloc de plată cardurile de debit şi cardurile de credit vor risca amenzi cuprinse între 5.000 şi 7.500 de lei. Tot contravenţie va fi considerată şi lipsa afişării semnului privind acordarea avansurilor în numerar, precum şi lipsa informaţiilor privind costurile pe care le implică retragerea în numerar direct din magazine. Pentru aceste situaţii, Legiuitorul propune amenzi cuprinse între 5.000 şi 15.000 de lei.

Băncile vor fi şi ele sancţionate cu sume cuprinse între 20.000 şi 50.000 de lei în cazul lipsei asigurării infrastructurii şi a dotărilor necesare pentru acordarea de avansuri în numerar la terminalele de plată. Nu în ultimul rând, aceeaşi sancţiune o vor primi şi băncile care vor refuza să instaleze, în termenul prevăzut de lege (30 de zile de la solicitare), terminalele de plată.

Reamintim că aceste prevederi vor fi aplicabile începând cu 1 ianuarie 2017, până atunci persoanele vizate trebuie să se conformeze noilor reguli.