Procedura de implementare a grupului fiscal unic a fost actualizată!


images-1Legislaţia fiscală dă posibilitatea firmelor stabilite în România să se constituie în grupuri fiscale unice, cu condiţia ca ele să aplice aceeaşi perioadă fiscală şi să fie administrate de către acelaşi organ fiscal competent.

Constituirea unui grup fiscal din punctul de vedere al TVA este reglementată de prevederile art. 269 alin. (9) din Codul fiscal ce permit unor persoane impozabile independente din punct de vedere juridic dar aflate în strânsă legătură economică și organizatorică să fie tratate de către autoritățile fiscale ca un grup fiscal unic, din perspectiva TVA.

Potrivit normelor de aplicare a Codului fiscal, grupul fiscal unic este grupul de persoane impozabile stabilite în România, independente din punct de vedere juridic şi aflate în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric, care optează să fie tratat drept grup fiscal unic şi îndeplineşte următoarele condiţii cumulative: o persoană impozabilă nu poate face parte decât dintr-un singur grup fiscal; opţiunea trebuie să se refere la o perioadă de cel puţin 2 ani; toate persoanele impozabile din grup trebuie să aplice aceeaşi perioadă fiscală.

O noutate legislativă în ceea ce priveşte acest subiect este forma actualizată a Procedurii de implementare şi de administrare a grupului fiscal unic, ANAF anunţând la începutul lunii noiembrie necesitatea acestei măsuri. Ordinul nr. 3006/2016 privind aprobarea Procedurii de implementare şi de administrare a grupului fiscal unic, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 894/2016 şi a intrat în vigoare la data de 8 noiembrie 2016.

Care este procedura de implementare a grupului fiscal unic şi ce reguli sunt aplicabile pentru administrarea taxei pe valoarea adăugată?

Potrivit legislaţiei, persoanele impozabile care optează să fie tratate drept grup fiscal unic trebuie să depună la organul fiscal competent o cerere semnată de către reprezentanţii legali ai tuturor membrilor grupului, utilizând formularul prevăzut în anexa ordinului, care se completează potrivit instrucţiunilor anexă la ordin.

Se consideră că există o legătură financiar-economică și organizatorică între persoanele impozabile ce participă la acest grup dacă unul sau mai mulți asociați/acționari deține direct sau indirect mai mult de 50% din capitalul social al persoanelor ce fac parte din grupul fiscal unic.

Grupul fiscal se poate constitui din minim 2 persoane impozabile iar acesta se constituie pentru o perioadă minimă de cel puțin 2 ani. Condiția obligatorie este ca toate persoanele participante la grup să aibă aceeași perioadă fiscală.

La cerere se anexează certificatul constatator eliberat de către oficiul registrului comerţului şi/sau alte documente justificative din care rezultă componenţa asociaţilor persoanelor impozabile care urmează să formeze grupul fiscal unic, precum şi proporţia de participare a asociaţilor la constituirea capitalului social.

Compartimentul de specialitate, în termen de 60 de zile de la primirea documentaţiei complete, analizează informaţiile cuprinse în cerere şi în documentaţia depusă, verificând completitudinea şi corectitudinea acestora, cu ajutorul aplicaţiilor puse la dispoziţie de Direcţia generală de tehnologia informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Dacă sunt îndeplinite toate condiţiile compartimentul de specialitate întocmeşte un referat prin care propune aprobarea cererii de implementare a grupului fiscal unic, iar pe baza acestuia se întocmeşte “Decizia privind aprobarea implementării grupului fiscal unic”.

Întocmirea Decontului consolidat de taxă pe valoare adăugată

După ce s-a implementat grupul fiscal unic, fiecare membru al grupului completează Decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile proprii şi îl transmite reprezentantului desemnat al grupului fiscal unic, în vederea întocmirii Decontului consolidat de taxă pe valoarea adăugată. Reprezentantul grupului are obligaţia de a întocmi Decontul utilizând modelul formularului (300) “Decont de taxă pe valoarea adăugată”, în care cumulează informaţiile privind operaţiunile desfăşurate de toţi membrii grupului.

Potrivit ştirilor juridice, decontul consolidat de taxă pe valoarea adăugată, se depune, în numele grupului fiscal unic, la organul fiscal competent. Însă Deconturile de taxă pe valoarea adăugată întocmite de fiecare membru al grupului se depun, cu titlu informativ, de către reprezentantul grupului fiscal unic la organul fiscal competent, odată cu decontul consolidat de taxă pe valoarea adăugată. Organul fiscal va prelucra numai decontul consolidat de taxă pe valoarea adăugată depus de reprezentantul grupului, nu şi deconturile de taxă pe valoarea adăugată cu titlu informativ ale membrilor.

Care este procedura de modificare sau anulare a grupului fiscal unic?

În cazul în care apar evenimente care conduc la modificarea datelor declarate iniţial sau la anularea tratamentului ca grup fiscal unic ori a calităţii de reprezentant/membru al unor persoane impozabile, reprezentantul grupului notifică organul fiscal prin completarea şi depunerea Cererii privind grupul fiscal unic şi anume, Cererea de modificare.

Compartimentul de specialitate, după analiza informaţiilor înscrise în cererea de modificare va întocmi un referat. Persoana impozabilă va fi înştiinţată în scris cu privire la soluţia care urmează să fie adoptată, faptele şi împrejurările relevante care au dus la luarea acestei decizii, inclusiv precizarea termenului la care reprezentantul legal al persoanei impozabile trebuie să se prezinte la audiere. Concluziile audierii vor fi prezentate într-un proces-verbal.

Referatul şi decizia se verifică şi se avizează de şeful compartimentului de specialitate şi de conducătorul adjunct al organului fiscal, împotriva deciziei se poate face contestaţie în termen de 45 de zile de la data comunicării.

De reţinut!

Începerea activității fiscale a grupului este cu prima zi lucrătoare a lunii următoare deciziei de acceptare a înființării grupului.

De la data implementării grupului fiscal unic, fiecare membru al grupului completează Decontul de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile proprii şi îl transmite reprezentantului desemnat al grupului fiscal unic, în vederea întocmirii Decontului consolidat de taxă pe valoarea adăugată.

Decontul consolidat de taxă pe valoarea adăugată se întocmeşte de reprezentantul grupului, utilizând modelul formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată“, aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în care cumulează informaţiile privind operaţiunile desfăşurate de toţi membrii grupului.

Decontul consolidat de taxă pe valoarea adăugată, în care reprezentantul grupului înscrie la rubrica „Date de identificare a persoanei impozabile“ şi sintagma „reprezentant al grupului fiscal unic“, se depune, în numele grupului fiscal unic, la organul fiscal competent.

Persoanele impozabile care au făcut parte din grupul fiscal unic întocmesc primul decont de taxă pe valoarea adăugată, după părăsirea grupului fiscal care nu încetează, doar pe baza operaţiunilor efectuate în perioada ulterioară părăsirii grupului, fără preluarea soldului din decontul aferent perioadei fiscale anterioare, depus în vederea întocmirii decontului consolidat.