Legislaţia prevede că judecătorul este incompatibil să soluţioneze cauza în anumite cazuri strict prevăzute de lege. Art. 67 alin. 5) C. procedură penală prevede că în cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declaraţie de abţinere, părţile, subiecţii procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de îndată ce au aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate.

Mai mult formularea unei cereri de recuzare împotriva aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate cu aceleaşi temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioară de recuzare, care a fost respinsă, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. Este de reţinut şi faptul că încheierea prin care se soluţionează abţinerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac.

Aceste dispoziţii au atras nenumărate critici printre care a fost invocată şi o excepţie de neconstituţionalitate.

Care este motivarea excepţiei de neconstituţionalitate?

În motivare se susţine că dispoziţiile art. 67 alin. (5) teza a doua din Codul de procedură penală, menţionate mai sus, contravin dispoziţiilor constituţionale deoarece permit “abuzul de drept din partea judecătorului recuzat prin respingerea de către acesta, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare formulată împotriva acestuia, sau prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de recuzare formulată împotriva procurorului de şedinţă”.

Care a fost decizia Curţii Constituţionale?

Curtea reaminteşte faptul că acel completul de judecată în faţa căruia se formulează cererea de recuzare trebuie să examineze formal existenţa sau inexistenţa în conţinutul cererii a unuia sau mai multor temeiuri de fapt şi de drept. Acesta verifică dacă anterior nu a mai fost formulată o altă cerere de recuzare, faţă de acelaşi judecător, pentru acelaşi caz de incompatibilitate cu aceleaşi temeiuri de fapt. Curtea constată că, în baza dispoziţiilor legale incidente, completul din care face parte judecătorul recuzat poate respinge ca inadmisibilă o cerere de recuzare doar în cazurile enumerate limitativ de lege. În măsura în care, în urma examenului de admisibilitate în principiu, completul de judecată constată că sunt îndeplinite toate condiţiile, acesta are obligaţia de a trimite cererea de recuzare spre soluţionare completului competent să o soluţioneze. Potrivit dispoziţiilor incidente în această materie, completul de judecată ce analizează în principiu recuzarea nu are posibilitatea de a respinge ca inadmisibilă cererea cu motivarea că aceasta este nefondată sau în mod vădit nefondată.

Potrivit ştirilor juridice, reamintim că şi vechile dispoziţii prevăzute în vechiu Cod de procedură penală aveau aceeaşi reglementare iar Curtea s-a mai pronunţat asupra unor excepţii invocate pe vechiul Cod de procedură penală. Aceasta a reţinut că prin etapa examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recuzare legiuitorul a avut în vedere limitarea abuzului de drept şi a posibilităţilor de tergiversare a soluţionării cauzelor, în deplină concordanţă cu cerinţele dreptului la un proces echitabil. S-a considerat că scopul reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri, respectiv pentru soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora.

În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia referitoare la art. 67 alin. 5) teza a doua din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 440/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 877/2016.