Month: October 2016

  • Încep înscrierile Programului pentru susţinerea meşteşugarilor şi artizanilor 2016

    Printr-un anunţ al Departamentului pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, înscrierile pentru acest program se vor face online, începând cu 11 octombrie, iar persoanele acceptate îşi vor putea prezenta produsele proprii. Meşteşugarii şi artizanii se vor bucura de participare gratuită la târgul naţional de profil, timp de trei zile, în perioada 28-30 octombrie, precum…

  • Comitetul Interministerial pentru Prevenirea și Combaterea Violenței în Familie

    Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a declarat faptul că Guvernul a aprobat Memorandumul privind înființarea Comitetului Interministerial pentru Prevenirea și Combaterea Violenței în Familie. Comitetul Interministerial, având atribuţii principale de constatare şi identificare a unor soluții în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie, îşi va exercita funcţiile în cadrul Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între…

  • Parteneriatul SUA-România “mai puternic ca oricând”

    Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat că parteneriatul dintre Statele Unite ale Americii și România este “mai puternic ca oricând”, în special în privința securității. În urma unei evaluări la Washington, s-a stabilit că relația dintre România și SUA este la cel mai înalt nivel. “Unitatea în interiorul Europei și parteneriatul între SUA…

  • Senatul a adoptat modificări privind sancţionarea lipsei rovinietei

    În data de 5 octombrie, Senatul a adoptat Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, care prevede că în cazul lipsei rovinietei valabile, atunci când contravenția este depistată cu ajutorul camerelor video, procesul-verbal se…

  • Prevederile Codului Rutier cu privire la echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarna

    Şoferii care nu şi-au dotat corespunzător autovehiculele, şi anume nu au anvelope de iarnă de fiecare dată când conduc pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, riscă să fie amendaţi cu până la 2.500 de lei. Obligaţiile şoferului cu privire la astfel de situaţii sunt prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.…

  • Care sunt criteriile pe baza cărora se cuantifică prejudiciul de imagine?

    Drepturile şi libertăţile fiecărei persoane sunt garantate de lege atât la nivel naţional cât şi internaţional. Potrivit legislaţiei, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică prioritar oricărei norme contrare din legislația internă prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea…

  • Poate fi limitată competenţa instanţei în cazul contestării dreptului de proprietate?

    Definirea noţiunii de expropriere a constituit una dintre preocupările autorilor de drept, dintotdeauna de când a apărut noţiunea de stat şi administrarea acestuia într-o formă sau alta, dar în folosul comun, şi a continuat evident şi în perioada actuală. Prin stabilirea unor principii de urmat şi de respectat în cadrul procedurii de expropriere, legiuitorul a…

  • Dragoş Pîslaru: registrul zilierilor este un coşmar

    Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş Pîslaru a declarat că registrul zilierilor este un coşmar. Dragoş Pîslaru a mai precizat că în trei luni sistemul va fi înlocuit cu un sistem electronic. Potrivit ministrului, firmele care apelează la zilieri trebuie să îi înregistreze în registre speciale, care sunt verificate de Inspecţia Muncii pe teren, dar şi să realizeze zilnic…

  • OACI a adoptat acordul cu privire la limitarea emisiilor de carbon

    În şedinţa din 6 octombrie, statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile au adoptat un acord cu privire la limitarea emisiilor de carbon. În urma adoptării unui astfel de acord, transportul aerian devine primul sector din lume care se angajează în lupta împotriva modificărilor climatice. Acordul adoptat include o fază voluntară între anii 2021…

  • Noi măsuri pentru prevenirea şi reducerea poluării aerului

    În cadrul şedinţei din 6 octombrie, Executivul a adoptat o serie de măsuri pentru prevenirea şi reducerea poluării aerului. Astfel, proiectul de lege include prevederi şi noi cerinţei tehnice pentru operatorii economici din domeniu, care au scopul să limiteze cantităţile de vapori de benzină emişi în atmosferă în timpul depozitării, încărcării, descărcării şi distribuţiei acestui…