Month: October 2016

  • Camera Deputaţilor a adoptat Legea avocaţilor acordându-le aşa-zisa imunitate

    Camera Deputaţilor a adoptat cu 237 de voturi, reprezentând unanimitatea, Legea avocaţilor care presupune introducerea unei aşa-zise imunitate pentru aceştia. Conform documentului, se interzice ridicarea şi confiscarea acelor înscrisuri care cuprind comunicări între client şi avocatul său, dar şi înscrisurile care conţin consemnări făcute de avocat ce privesc aspecte referitoare la apărarea unui client. O altă clauză prevăzută…

  • Ziua copilului va fi zi liberă pentru salariaţi!

    Camera Deputaţilor a adoptat în unanimitate legea prin care ziua de 1 iunie, Ziua Copilului, va fi zi liberă nelucrătoare pentru toţi românii, indiferent că sunt părinţi sau nu. Potrivit ştirilor juridice au fost 237 voturi în favoarea proiectului. La baza acestei noutăţi legislative a fost faptul că în prezent, românii petrec foarte mult timp…

  • Producătorii și furnizorii de gaze naturale obligați să încheie contracte transparente și nediscriminatorii

    Pe piața concurențială, regula este ca tranzacțiile comerciale cu gaze naturale să se facă angro sau cu amănuntul, respectându-se reglementările ANRE, iar prețurile urmează să se formeze pe baza cererii și  a ofertei. Ca stat membru al UE ni s-a pus în vedere să creăm cadrul legislativ prin care să fie luate măsurile necesare pentru…

  • A fost adoptată Legea de modificare a Statutului avocaţilor!

    Camera Deputaților, care este for decizional, a adoptat Legea de modificare a Statutului avocaţilor. Noul act normativ elimină prevederile controversate privind înştiinţarea avocaţilor în cazul interceptărilor, dar şi posibilitatea ridicării înscrisurilor avocaţilor în cazul în care ei sunt bănuiţi de infracţiuni. Legea a fost adoptată cu 237 voturi “pentru” și va merge la promulgare la președinte.

  • Dreptul la asistenţă judiciară în UE

    În ziua de azi, tot mai mulți oameni călătoresc, lucrează, studiază și trăiesc în străinătate; infractorii nu fac, nici ei, excepție. Criminalitatea a devenit un fenomen sofisticat, de anvergură internațională. Trebuie să creăm un spațiu comun de justiție penală în Europa, care să se bazeze pe încredere și sprijin reciproc din partea autorităților naționale de…

  • Senatul a adoptat Legea care anulează 102 taxe nefiscale

    Proiectul de lege, iniţiat mai mulţi parlamentari PSD, printre care şi Liviu Dragnea, care prevede anularea a 102 taxe nefiscale, de la 1 ianuarie 2017, a fost adoptat de senatori pe 17 octombrie. În aceeaşi zi, propunerea a fost dezbătută în Comisia de buget şi a primit raport favorabil. Propunerea legislativă a fost adoptată în Senat…

  • Proiect de lege.Modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii privind finanțarea activității partidelor politice

    Potrivit ştirilor juridice, Autoritatea Electorală Permanentă a lansat în dezbatere publică Proiectul de hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

  • Ştii care sunt ultimele decizii pronunţate de ICCJ în materie civilă?

    Potrivit ştirilor juridice, în data de 17.10.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, a soluţionat sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În cele ce urmează prezentăm pe scurt deciziile Înaltei Curţi.

  • Care sunt condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie?

    Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri – obligaţii…

  • Care este decizia CCR în cazul în care s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate?

    Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi…