Evicţiunea constă în pierderea de către cumpărător, în tot sau în parte, a dreptului de proprietate asupra lucrului cumpărat, sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar cu privire la acel lucru, pierdere sau tulburare survenite ca urmare a valorificării de către vânzător sau de către un terţ a unui drept care exclude, în tot sau în parte, dreptul cumpărătorului referitor la bunul respectiv.

Potrivit legislaţiei, atât vechiul Cod de procedură civilă cât şi Noul Cod de procedură civilă prevăd că orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privind imobilul adjudecat este stinsă, dacă imobilul adjudecat era înscris în cartea funciară şi dacă, de la data înregistrării cererii de înscriere formulate de dobânditorul anterior al dreptului înscris în folosul terţului adjudecatar, au trecut cel puţin 3 ani. Această prevedere a primit mai multe critici şi s-a susţinut că se încalcă dispoziţiile constituţionale.

În motivarea excepţiei se susţine că dispoziţiile legale sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie. Potrivit Legii fundamentale dreptul de proprietate nu se poate pierde decât prin expropriere pentru interesul public, nemaifiind prevăzută nicio altă modalitate de pierdere a proprietăţii.

Curtea Constituţională reţine că actul de adjudecare este un act de autoritate publică întocmit cu respectarea normelor şi formalităţilor legale, iar persoana care dobândeşte bunul valorificat prin vânzarea la licitaţia publică este convinsă că a participat la o procedură legală, desfăşurată cu respectarea strictă a exigenţelor legale în materia executării silite, prin procedura execuţională privind adjudecarea urmărindu-se realizarea efectivă a dreptului şi restabilirea urgentă a ordinii sociale esenţiale statului de drept.

Potrivit ştirilor juridice, dispoziţia legală criticată, prin instituirea termenului special de prescripţie, contribuie la protecţia juridică a adjudecatarului şi la stabilitatea raporturilor juridice şi nu împiedică cu nimic persoanele care pretind un drept asupra imobilului să-şi valorifice respectivul drept în termenul prevăzut. O asemenea prevedere legală reprezintă în sine o limitare a accesului liber la justiţie, limitare proporţională cu scopul urmărit de legiuitor, respectiv stabilitatea raporturilor juridice.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o caracteristică a dreptului de acces liber la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57) şi că el poate fi supus la restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau de decădere; important este ca aceste restrângeri să nu aducă atingere substanţei dreptului, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93). Prin executarea silită se asigură realizarea drepturilor legale ale creditorului. Astfel, stabilirea unui termen pentru exercitarea cererii de evicţiune, având ca reper data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară, este unul obiectiv, orice persoană putând introduce o atare acţiune, publicitatea adjudecării reprezentând un aspect care favorizează introducerea cererii în termen.

Prin raportare la dispoziţiile de mai sus, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 417/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 828/2016.