Detașarea lucrătorilor joacă un rol fundamental în cadrul pieței interne, în special în ceea ce privește prestarea de servicii la nivel transfrontalier. Directiva 96/71/CE (denumită în continuare „directiva”) reglementează trei situații de detașare: prestarea directă de servicii de către o societate care acționează în baza unui contract de servicii, detașarea în cadrul unei sucursale sau societăți care aparține aceluiași grup („detașare intra-grup”) și detașarea prin punerea la dispoziție a unui lucrător prin intermediul unei agenții de muncă temporară stabilită în alt stat membru.
O noutate legislativă în domeniu o reprezintă Hotărârea nr. 110/2010 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu şi către parlamentele naţionale privind Propunerea de directivă de modificare a directivei privind detaşarea lucrătorilor, în ceea ce priveşte principiul subsidiarităţii, în conformitate cu Protocolul nr. 2 COM (2016) 505, publicată în Monitorul Oficial nr. 835/2016.
Un cadru legislativ modernizat pentru detașarea lucrătorilor va contribui la crearea unor condiții echitabile și transparente pentru punerea în aplicare a Planului de investiții pentru Europa. Acesta din urmă va impulsiona și mai mult prestarea transfrontalieră de servicii și va permite astfel satisfacerea unei cereri mai ridicate de forță de muncă calificată. În contextul proiectelor strategice de infrastructură realizate în statele membre, firmele vor cere competențe adecvate pentru activitățile desfășurate și va fi necesar să se stabilească condiții potrivite pentru ca această cerere să fie satisfăcută prin oferte pe măsură la nivel transfrontalier. Modernizarea directivei privind detașarea lucrătorilor va contribui la crearea unui climat pentru investiții caracterizat de o concurență echitabilă și de protecția drepturilor lucrătorilor.
Care este opinia României în ceea ce priveşte modificarea directivei?
România salută reafirmarea de către Comisie a priorităţii sale de întărire a legăturilor şi crearea unui nou parteneriat cu parlamentele naţionale ca modalitate de a aduce Uniunea Europeană mai aproape de cetăţenii săi, a interesului său pentru crearea unui climat de înţelegere reciprocă şi a unor canale eficace de comunicare între nivelul naţional şi cel european, a angajamentului său de a garanta că parlamentele naţionale au un cuvânt important de spus în procesul decizional european; având în vedere caracterul esenţial al relaţiilor dintre Comisie şi parlamentele naţionale îşi exprimă încrederea în capacitatea Comisiei Europene de a traduce în fapt acest deziderat.
Mecanismul de alertă timpurie pentru controlul subsidiarităţii, aşa cum este prevăzut în tratate, oferă Comisiei Europene putere discreţionară şi că parlamentele naţionale nu au nicio cale de atac faţă de decizia Comisiei de a respinge un cartonaş galben; consideră că, în acest caz particular, Comisia Europeană a comis o eroare de poziţionare politică respingând fără drept de apel contestaţia parlamentelor naţionale, în contextul în care forţe centrifuge în creştere tind să destrame Uniunea; subliniază că, în raport cu numărul infim de lucrători detaşaţi din state cu salarii sub media Uniunii în masa totală a angajaţilor din UE, respectiv 0,3%, şi cu suma modică reprezentată de bonusurile, indemnizaţiile şi altele asemenea, majorate pentru cei 0,3%, ar fi fost normal ca retragerea propunerii de directivă să nu implice o astfel de rezistenţă; îşi exprimă îngrijorarea asupra dezvoltării curentelor populiste antieuropene, care folosesc în acţiunile lor de propagandă inclusiv tema lucrătorilor detaşaţi, şi avertizează că cedarea în faţa unor astfel de presiuni legitimează populismul antieuropean şi contribuie la recrudescenţa unor astfel de formaţiuni politice.
În concluzie se reaminteşte că a sesizat în avizul motivat că studiul de impact arată că este posibil să existe unele efecte adverse ale propunerii, în special în ceea ce priveşte pierderea unor contracte de prestării servicii pentru prestatorii din statele cu un nivel scăzut al salariilor sau o creştere generală a costului serviciilor prestate transnaţional.