Conform legislaţiei poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile. În caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanţa va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2) C. procedură civilă, chemată să stea în judecată, nu are reprezentant.
Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanţă, prin încheiere, stabilindu-se totodată şi modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calităţii sale, ţinându-se seama de activitatea desfăşurată, remuneraţia va putea fi majorată.
Dispoziţiile privind remuneraţia curatorului au făcut subiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
Motivele excepţiei
S-a susţinut că dispoziţiile legale criticate încalcă criteriile de precizie, claritate şi previzibilitate, criterii impuse chiar de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi de cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit ştirilor juridice, se arată că în stabilirea cuantumului onorariilor de curator nu există criterii obiective de apreciere, general aplicabile la nivelul întregului sistem judiciar, aspect ce creează diferenţe de tratament juridic faţă de justiţiabilii din diferite zone ale ţării. Aşadar, justiţiabilii din diferite zone ale ţării sunt puşi în situaţia de a achita onorarii de curator pe care judecătorii le stabilesc mai degrabă în funcţie de situaţia economică a zonei, creând un sentiment de inechitate în aplicarea legii. Orice obligaţie legală materială care s-ar putea stabili de către instanţe în sarcina justiţiabililor ar trebui să aibă criterii legale de apreciere unitare la nivelul întregii ţări, pentru a nu se crea inechităţi în gestionarea actului de justiţie.
Decizia Curţii Constituţionale
Curtea observă că, în prezenta cauză, din susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate reiese faptul că motivele arătate vizează chestiuni din practica instanţelor de judecată, ceea ce ţine de aplicarea şi interpretarea legii de către acestea.
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut prin hotărârile din 25 mai 1993 şi din 20 mai 1999, pronunţate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, şi Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31, că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică.
Pentru a se evita aplicarea divergentă a modului de stabilire a cuantumului onorariului curatorului special de către instanţele judecătoreşti revine Misterului Justiţiei, potrivit art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009, ca prin politica sa de cooperare interinstituţională cu Uniunea Naţională a Barourilor din România să iniţieze demersurile necesare pentru determinarea unitară a cuantumului onorariului în funcţie de natura cauzelor în care este desemnat un curator special.
În concluzie, dispoziţiile art. 58 alin. 4) C. de procedură civilă nu încalcă dispoziţiile constituţionale, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 492/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 827/2016.