Se doreşte dezvoltarea învăţământului profesional!


descarcareinvMinisterul Educaţiei a lansat în dezbatere publică un proiect privind dezvoltarea învăţământului profesional – dual, prin care operatorii economici care încheie contracte de parteneriat cu unităţile de învăţământ beneficiază de facilităţi la plata impozitelor.

Proiectul Ministerului Educaţiei prevede că operatorii economici care încheie contracte de parteneriat cu unităţile de învăţământ beneficiază de facilităţi la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, bugetelor fondurilor speciale sau bugetelor locale, potrivit prevederilor legale. Unităţile în care se organizează învăţământ profesional sunt stabilite de inspectoratele şcolare, cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale, a Comitetelor Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social, având în vedere tendinţele de dezvoltare socială şi economică precizate în documentele strategice regionale, judeţene şi locale privind învăţământul profesional şi tehnic, precum şi la solicitările operatorilor economici interesaţi în formarea profesională prin învăţământul profesional.

Potrivit ştirilor juridice, pentru pregătirea profesională, fiecare elev major, respectiv părintele, tutorele sau suţinătorul legal al elevului minor încheie un contract de pregătire practică individual, cu operatorul economic şi unitatea de învăţământ, reglementat prin metodologie specifică elaborată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu consultarea prealabilă a reprezentanţilor desemnaţi ai operatorilor economici şi ai structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, şi aprobată prin ordin al ministrului.

Un element de noutate în cazul învăţământului dual este faptul că acesta se desfăşoară pe baza unui contract de muncă, încheiat între agentul economic şi elev. Forma şi conţinutul acestui contract de muncă urmează a fi definite în perioada următoare. Elementul specific al acestui tip complementar de învăţământ îl reprezintă partajarea responsabilităţilor între autorităţile educaţionale şi angajatori/organizaţii ale acestora, din punctul de vedere al curriculumului, furnizării formării, evaluării şi finanţării.

„Învăţământul tehnic este format din: învăţământ profesional, învăţământ liceal tehnologic şi învăţământ postliceal. Învăţământul profesional este învăţământ dual”, potrivit proiectului. Absolvenţii învăţământului obligatoriu care întrerup studiile pot fi cuprinşi, până la împlinirea vârstei de 25 ani, într-un program de pregătire profesională, în vederea dobândirii unei calificări profesionale, mai prevede documentul pus în dezbatere.

Ştirile juridice ne arată că modificările legislative vor permite reconfigurarea învăţământului profesional prin soluţiile identificate şi asumate. Formarea profesională în învăţământul profesional-dual combină educaţia primită într-o unitate de învăţământ cu învăţarea la locul de muncă în cadrul unei companii

.