Compatibilitatea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată cu funcţia de judecată


descarcare-37Legislaţia penală prevede că funcţiile judiciare sunt separate. Conform art. 3 C. de procedură penală în procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: funcţia de urmărire penală, funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală şi funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată.

Soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată a fost considerată ca fiind neconstituţională în acest sens s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate.

Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate

Autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate, care reglementează compatibilitatea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată cu funcţia de judecată, încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind valorile supreme ale statului român şi principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (1) şi (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Se consideră că principala critică la adresa soluţiei privind compatibilitatea judecătorului de cameră preliminară şi a judecătorilor care soluţionează contestaţia împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de a participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac rezidă în aceea că garanţia imparţialităţii judecătorilor aflaţi într-o asemenea situaţie este ştirbită prin deliberările anterioare, măsurile dispuse şi aspectele reţinute în procedura camerei preliminare. Atât timp cât judecătorii de cameră preliminară verifică actele de urmărire penală, legalitatea rechizitoriului, dar şi elementele esenţiale în plan probator, legalitatea şi veridicitatea probelor strânse în cursul urmăririi penale, participarea acestora la judecata în fond a cauzei ridică o umbră de îndoială cu privire la imparţialitatea cerută de lege, întrucât, prin analiza pe care judecătorii de cameră preliminară o efectuează asupra materialului probator din dosarul de urmărire penală, aceştia ajung şi la o apreciere cu privire la aspecte ce ţin de vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, fiindu-le astfel afectată imparţialitatea.

Decizia Curţii Constituţionale

Potrivit ştirilor juridice, aceasta consideră că dispoziţiile menţionate mai sus reglementează principiul separaţiei funcţiilor judiciare, în cuprinsul prevederilor alin. (1) al art. 3 fiind enumerate: funcţia de urmărire penală, funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi funcţia de judecată (paragraful 16). În aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut la alin. (3) teza întâi al aceluiaşi art. 3 că exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare. De la această regulă, prin art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, legiuitorul a reglementat o excepţie conform căreia funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, este compatibilă cu funcţia de judecată.

Mai mult se consideră că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. O soluţie contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea – esenţială în buna administrare a cauzei – de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Din aceste motive Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia prin Decizia nr. 512/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 814/2016.

În concluzie, simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa, ceea ce trebuie avut în vedere sunt întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată.