Se acordă bani pentru meșteșuguri și artizanat! Cine îi poate obține și cum se acordă?


mestesuguri
„Un popor fără cultură e un popor ușor de manipulat.”
 (Kant) Plecând de la acest principiu, s-a considerat că se impune acordarea de ajutoare minimis în scopul stimulării dezvoltării meșteșugurilor și a micii industrii din România, a protejării meseriilor tradiționale care se execută manual și a promovării acestor produse și servicii pe piețele naționale și internaționale.

Cine sunt beneficiarii acestui program, care este procedura de înscriere, care este bugetul alocat și ce tip de ajutor se acordă sunt prezentate în Ordinul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri nr. 1027/2016 privind aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului care a fost publicat în Monitorul Oficial 783 din 5 octombrie 2016.

În ce constă programul?

Se va organiza un târg național al meșteșugarilor și artizanilor sub forma unei expoziții cu vânzare, se vor organiza seminarii, ateliere de lucru pentru a fi promovate aceste produse și se vor împărți materiale informative. Târgul va dura 3 zile.

Cine va putea beneficia de program?

Pot participa PFA-uri, întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi individuale și familiale care își desfășoară activitatea în domeniul meșteșugurilor, artelor populare, artizanatului. Aceștia trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii: să aibă capital social integral privat, să aibă o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei sau să aibă active totale care să nu depășească echivalentul în lei a 43 milioane euro, să aibă un număr mediu anual de salariați mai mic de 250 în anul fiscal anterior.

Aceștia trebuie să fie înregistrați și să își desfășoare activitatea pe teritoriul României și să aibă ca obiect de activitate producerea și comercializarea produselor specifice execuției manuale și artizanale.

Știrile juridice prevăd că aceștia trebuie să nu fi depășit plafonul minimis de 200.000 euro pe durata a trei exerciții financiare pentru o întreprindere unică și 100.000 euro pe durata a trei exerciții financiare pentru beneficiarii care desfășoară activități de transport de mărfuri în contul terților sau contra cost. Aceste plafoane se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit și indiferent dacă acest ajutor este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri comunitare.

Modalitatea de înscriere

Înscrierea și obținerea acordului de principiu pentru participare se face prin completarea unei cereri de înscriere pe site-ul www.aippimm.ro. Solicitanții vor atașa certificatul constatator, declarația privind ajutoarele de stat și minimis, declarația că nu are datorii la bugetul de stat, copia cărții de identitate a reprezentantului legal, trei fotografii cu produsele artizanale și meșteșugărești realizate/comercializate.

Care este bugetul alocat și de ce ajutor beneficiază participanții la program?

Bugetul pentru schema minimis pentru 2016 este de 890.000 lei pentru a acoperi costurile cu organizarea târgului. Se estimează că vor participa minimum 150 de operatori economici cu obiect de activitate în domeniul meșteșugurilor și artizanatului. Astfel, din bugetul alocat suma de 350.000 lei va fi transferată Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Ploiești pentru acoperirea costurilor cu organizarea târgului și suma de 540.000 lei va fi transferată celor opt oficii teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și cooperație pentru decontarea cheltuielilor cu cazarea și transportul participanților și produselor acestora.

Noutățile legislative prevăd că vor fi suportate cheltuielile de transport pentru participanții selectați și pentru produsele lor și costurile de cazare ale acestora pe durata târgului. Dacă produsele necesită un transport separat și nu pot fi aduse odată cu beneficiarul se va acorda maximum 2.000 lei pentru transport/beneficiar.

Știrile juridice prevăd că, dacă beneficiarul se deplasează cu autoturismul personal va primi contravaloare a 7.5 l carburant la 100 km parcurși. Cazarea beneficiarilor va fi suportată cu suma de 1.600 lei/beneficiar pentru patru nopți de cazare, dar nu mai mult de 200 lei/noapte/persoană.

 Decontarea cheltuielilor

Pentru a primi sumele de bani pentru transport și cazare, participanții vor depune documentele justificative în 10 zile lucrătoare de la închiderea târgului. La cererea de decontare se va atașa pentru cheltuielile legate de transport: bon fiscal pentru combustibil în termen/bilet de tren, autocar, microbuz și bonul de benzină dacă se deplasează cu autoturismul personal (acesta pentru a fi valabil trebuie să fie emis cu maximum două zile înainte de târg și maximum două zile după finalizarea sa). Pentru transportul produselor se va atașa în plus foaia de parcurs și avizul de însoțire a mărfii. Legat de costurile cu cazarea se va atașa factura unității de cazare pentru fiecare participant și dovada plății. Banii vor fi virați în contul indicat de fiecare beneficiar.

„Un popor care nu are poveste este un popor mort.” (Dan Puric), de aceea ar trebui ca astfel de inițiative să fie încurajate și nu ar trebui să aibă loc doar o singură dată pe an.