Guvernul va deconta integral abonamentele de transport rutier pentru elevi


educatie
Abonamentele acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanţe de până la 50 de kilometri vor fi decontate integral, aceasta fiind una dintre măsurile de reducere a abandonului şcolar, în condiţiile în care principala cauză o reprezintă costurile aferente participării la cursuri.

Decizia a fost luată de Executiv, printr-o Ordonanţă de urgenţă, având în vedere faptul că în anul şcolar 2015-2016 peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutier pentru a ajunge la cursuri.

Potrivit actului normativ, operatorii de transport rutier vor avea obligaţia să emită abonamente pentru transportul elevilor, abonamente ce vor fi decontate integral din bugetul de stat pentru distanţe de până la 50 de kilometri.

Măsura adoptată de Guvern a fost luată având în vedere că România este a treia ţară din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte părăsirea timpurie a şcolii, rată care a crescut de la 17,3% în 2013.

De asemenea, s-a avut în vedere şi faptul că unul din cinci elevi din învăţământul secundar superior face naveta pentru a ajunge la ore, peste jumătate din populaţia cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani locuieşte în mediul rural, liceele şi şcolile profesionale sunt situate în general în zona urbană.