Forţa majoră este o împrejurare de origine externă, cu caracter excepţional, care este absolut imprevizibilă şi inevitabilă. Dispozitiile art. 1351 alin. (2) C. Civil prevăd că “ Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil”. Conform legislaţiei, la solicitarea scrisă a companiilor, Camera de Comerţ şi Industrie a României avizează existenţa cazului de forţă majoră. Solicitarea va cuprinde prezentarea faptică şi detaliată a evenimentului, a consecinţelor acestora în relaţia cu partenerul contractual şi argumente juridice că evenimentul invocat reprezintă forţă majoră.

În cele ce urmează vom prezenta un caz practic.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului, secţia a VI-a civilă,  reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat ca pârâta să fie obligată să achite contravaloarea penalităţilor stabilite prin contractul nr. XX, ca urmare a neexecutării acestuia pe motiv de forţă majoră.

În opinia recurentei-reclamante menţiunile din certificatul de forţă majoră emis la data de 6 iulie 2010 de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila, respectiv menţiunile din certificatul de forţă majoră din 7 iulie 2010 emis de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, nu puteau constitui o bază legitimă pentru invocarea forţei majore pentru intimata-pârâtă, deoarece, au fost emise pentru situaţii ce au survenit cu 8 şi respectiv 9 zile înainte de începerea termenului de livrare, dar şi pentru o perioadă de timp ce nu poate fi delimitată.

Mai mult, aceste certificate au fost emise de organizaţii de drept privat care nu au competenţele legale referitoare la activitatea de gospodărire a apelor.

De asemenea, intimata-pârâtă nici nu a solicitat noi certificate la încetare de forţă majoră, cu toate că avut cel puţin o săptămână la dispoziţie să verifice dacă mai subzistă situaţia atestată de cele două certificate (până la 15 iulie 2010), dar chiar 3 săptămâni, dacă ne raportăm la ultima zi a termenului de livrare (30 iulie 2010).

În orice caz, intimata-pârâtă nu a făcut dovada faptului că a depus vreo diligentă pentru obţinerea certificatelor de încetare a cazului de forţă majoră.

Instanţa de recurs pe baza dispoziţiilor acestei legi, precum şi în temeiul actelor depuse de către recurenta-reclamantă, respectiv adresa din 24 martie 2014, emisă de Administraţia Naţională „Apele Române” trebuie reverificat în ce măsură mai poate fi considerat că a existat o situaţie de forţă majoră în perioada în care intimata-pârâtă trebuia să execute contractul încheiat cu recurenta-reclamantă.

De asemenea, trebuie lămurit în ce măsură certificatele de forţă majoră emise de Camerele de Comerţ, Industrie şi Agricultură din Galaţi şi respectiv Brăila, puteau constitui o bază pentru constatarea forţei majore, cât timp ele au fost emise cu mai mult de o săptămână înainte de data la care trebuia începută executarea contractului în respectivele porturi şi cât timp intimata-pârâtă nu a mai solicitat un certificat de forţă majoră după încetarea situaţiei respective, din care trebuia să rezulte că respectiva situaţie de forţă majoră a existat cu adevărat în perioada de executare a contractului.

În ce priveşte caracterul extern, acesta există, creşterea nivelului apelor Dunării fiind un eveniment care nu ţine de voinţa internă a părţilor sau de caracteristicile bunului ce a făcut obiectul contractului. În ce priveşte însă caracterul imprevizibil al acestui eveniment este greu de acceptat că acesta există, cât timp aproape anual se produc creşteri ale nivelului apelor Dunării, fiind un eveniment, totuşi, previzibil pentru o persoană cu o diligentă medie, mai ales pentru un profesionist care lucrează în domeniul transportului pe ape.

Potrivit ştirilor juridice, este discutabil şi caracterul absolut invincibil şi inevitabil al fenomenului, pentru că nu este vorba despre caracterul absolut invincibil al creşterii nivelului apelor Dunării, cât mai ales de previzibilitatea producerii acestui fenomen şi evitabilitatea lui, în sensul că activitatea de colectare a producţiei de cereale contractate şi încărcarea ei în nave de transport se putea face şi în alt port în care acest fenomen era previzibil că nu se va petrece, în perioada prevăzută pentru executarea contractului, mai ales că în speţa de faţă recurenta-reclamantă i-a comunicat intimatei-pârâte faptul că este dispusă să suporte cheltuielile suplimentare legate de achiziţia, transportul şi încărcarea mărfii în Portul Constanţa.

În concluzie analizând dispoziţiile speţei, în cazul de faţă nu ne aflăm în prezenţă unui caz de forţă majoră.