Condamnările României la CEDO arată radiografia unui sistem în care dreptatea pare a fi un lux de care beneficiază doar unii. Trist este că noi toți plătim aceste facturi de la CEDO pentru greșeli comise de alte persoane în cursul efectuării unor anchete sau pe parcursul derulării proceselor.

De data aceasta o anchetă a parchetului care nu a fost făcură ca la carte, precum și tergiversarea acesteia, au atras încă o condamnare în lunga listă cu care nu prea avem de ce să ne mândrim.

Povestea începe cam așa…

Povestea de azi este o întâmplare adevărată prin care poate trece orice român. În septembrie 2009 în urma unui apel la poliție prin care se semnala gălăgia făcută în fața blocului, o echipă formată din doi agenți ai poliției comunitare s-a deplasat la fața locului. Între timp au apărut și agenți de poliție care i-au cerut lui R.L.C. să se legitimeze. Acesta a refuzat, iar agenții au folosit un spray paralizant, l-au încătușat și l-au dus cu forța la secție.

Acesta a susținut că la secție a fost bătut și i-au fost rupte hainele. Polițiștii i-au aplicat o amendă pentru tulburarea liniștii publice și l-au lăsat să plece. După ce a ieșit din secție, se pare că reclamantul R.L.C. a început să profereze injurii la adresa polițiștilor. Aceștia au plecat în urmărirea reclamantului, l-au prins, au folosit din nou spray paralizant, l-au imobilizat și l-au lovit. Unul dintre polițiști i-a blocat reclamantului piciorul la bordura trotuarului, l-a lovit cauzându-i o fractură de fermur.

În urma acestui incident reclamantul a fost spitalizat 15 zile și, în urma expertizei efectuate și a actelor medicale acesta a necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale. În octombrie 2009 acesta a depus o plângere cu privire la violențele la care a fost supus.

De trei ori, dar tot fără noroc!

În august 2010 procurorii au decis neînceperea urmăririi penale față de polițiști. Reclamantul a contestat ordonanța și tribunalul a decis în martie 2011 că prezenta cauză trebuie retrimisă la parchet, pentru că ancheta nu fusese completă. În august 2011 parchetul a decis că polițiștii nu sunt vinovați și din nou tribunalul  a decis în martie 2012 că parchetul s-a conformat doar parțial completării anchetei, sens în care cauza a fost retrimisă la parchet pentru începerea urmăririi penale și efectuarea actelor de cercetare.

Surprinzător dar și a treia ordonanță  a fost tot de neîncepere a urmăririi penale și a fost dată în octombrie 2012, iar instanța a confirmat-o în martie 2013.

Ce a decis CEDO?

CEDO  a pronunțat hotărârea în martie 2016 și  aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial 711 din 14 septembrie 2016. Reclamantul s-a plâns că a fost supus unor rele tratamente de către polițiști și nu  a beneficiat de o anchetă efectivă cu privire la plângerea sa.

Curtea a considerat că, în ciuda faptului că polițiștii au fost achitați în procesul penal, acest fapt nu va exonera România de la plata despăgubirilor către reclamant. Ținând cont că reclamantul avea leziuni vizibile, polițiștii trebuiau să îl ducă la spital, nu să îl transporte pentru a doua oară la secție.

Cu privire la modul în care a fost efectuată ancheta și faptul că aceasta a fost tergiversată, CEDO a reținut că ancheta a  fost încredințată procurorilor care lucrează zilnic cu serviciile de poliție în cadrul cărora agenții urmăriți penal își exercitau atribuțiile. Pentru o anchetă corectă, CEDO consideră că nu ar trebui să existe relații instituționale între cei care anchetează și cei supuși anchetei.

În plus, din probele de la dosar rezultă că parchetul nu s-a conformat dispozițiilor tribunalului din martie 2012 de a solicita un supliment de expertiză medico-legală, iar anchetatorii nu au fost preocupați de faptul că înregistrarea incidentului din secția de poliție fusese extrasă dintr-un fișier creat în mai 2010 și nu au încercat să găsească înregistrarea inițială.

În concluzie, se constată că nu s-a efectuat o anchetă aprofundată și efectivă pe tema acuzației reclamantului conform căreia polițiștii l-au spus la rele tratamente. Astfel, CEDO a considerat că reclamantul a suferit un prejudiciu moral fiind plasat într-o situație de suferință și frustrare.

Pentru toate aceste fapte ale căror presupuși vinovați au fost achitați și au scăpat basma curată, statul român a fost obligat să achite reclamantului în 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii 12.000 euro la care se va adăuga orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral și 2.300 euro pentru cheltuielile de judecată.

Corb la corb…

 Întâmplarea de mai sus confirmă proverbul românesc conform căruia „corb la corb nu-și scoate ochii.”  Din păcate, pentru reclamant a trebuit să treaca 7 ani de la incident ca să își găsească dreptatea pe meleaguri străine.

Din păcate, în România, încă se aplică zicala latinilor „dat veniam corvis, vexat censura columbas – judecata îi iartă pe corbi și îi năpăstuiește pe porumbei.”