Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mircea Aron, a declarat că CSM ar putea sesiza Curtea Constituțională cu privire la ordonanțele de urgență 20 și 43 referitoare la salarizare.
“Pe Ordonanța 20 și Ordonanța 43, ceea ce se stăruie în cerința asociațiilor, dar și a conducerilor instanțelor este de a face un demers din partea noastră, a CSM, care am putea sesiza Curtea Constituțională cu eventuala neconstituționalitate. Magistrații s-au pronunțat ferm în sensul că ar fi neconstituționale, trimițându-ne materiale prin care susțin cu argumente acest demers. Urmează ca CSM, în primul rând eu, care aș fi titularul unei astfel de sesizări, să examinez împreună cu direcția de specialitate, împreună cu colegii mei, și mă voi pronunța în acest sens”, a precizat preşedintele CSM.