Se doreşte reincriminarea infracţiunii de neplata a contribuțiilor reținute de la salariați


imagesevtEvaziunea fiscală constituie o infracţiune larg răspândită în zilele noastre. Mai grav este că persoane publice au fost condamnate pentru săvârşirea acestei înfracţiuni.

Potrivit legislaţiei, Legea pentru prevenirea şi combaterii evaziunii fiscale nr. 241/2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 672/2005 prevedea în art. 6 că este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, însă acest articol a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 363/2015.

Care au fost motivele care au condus la declararea neconstituţionalităţii?

Curtea constată că acestea nu respectă cerinţa de accesibilitate a legii, întrucât dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, pe lângă faptul că nu definesc ele însele noţiunea de “impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuţiilor cu reţinere la sursă, în care s-ar afla şi impozitul pentru transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal. Singura menţiune cu privire la acesta este cuprinsă într-un act administrativ dat în aplicarea unor acte normative de reglementare primară, fără a exista o legătură cu obiectul de reglementare al Legii nr. 241/2005, lege penală în sensul art. 173 din Codul penal.

Curtea constată că prevederile criticate nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, fiind contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Legiuitorul, prin normele criticate, a urmărit să descurajeze contribuabilii de la sustragerea prin orice mijloace de la impunerea sau de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale, însă atingerea de către stat a unor obiective, chiar şi atunci când acestea sunt de interes general şi necesare, nu se poate face decât cu respectarea Constituţiei, care, potrivit art. 1 alin. (5), este obligatorie. Astfel, nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă şi accesibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii; tocmai de aceea, autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate.

Neplata contribuțiilor reținute de la salariați ar putea fi, din nou, infracțiune

O noutate legislativă se preconizează în domeniu, astfel Ministerul Finanțelor Publice propune modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale în sensul reincriminării faptei constând în reținerea din veniturile plătite beneficiarilor de venit (ex. salariați), de către plătitorii de venituri (ex. angajatori), a impozitelor și contribuțiilor și neplata acestor sume la buget,  prin refacerea textului declarat neconstituțional.

Se doreşte refacerea textului declarat neconstituțional pentru a descuraja situațiile în care, prin reținere și neplată, se aduc prejudicii atât bugetului, cât și persoanelor care suportă în fapt impozitele și contribuțiile