Conform prevederilor legislative hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Aceste dispoziţii îşi găsesc reglementarea în art. 457 C. de procedură civilă, care poate fi consultat pe portalele juridice. Ne întrebăm care sunt urmările dacă în dispozitiv se prevede o cale de atac însă potrivit dispoziţiilor legale este prevăzută o altă cale de atac?

Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Municipiului; a fost respinsă plângerea petenţilor D.E. şi D.Ş. în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiul şi Municipiul prin Primar pentru anularea parţială a Dispoziţiei nr.181 a Primarului Municipiului, având ca obiect restituire în baza Legii nr.10/2001. Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii.
La termenul de judecată, instanţa a invocat, din oficiu, în baza art. 245, art. 247 alin. (1) Cod procedură civilă, excepţia inadmisibilităţii recursului, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. Art. 7 alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă – incident în cauză conform dispoziţiilor art. 24 din Cod – prevede că:
„(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este “definitivă”, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este „supusă recursului” sau că „poate fi atacată cu recurs” ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.”

Raportând la aceste norme dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, rezultă că hotărârea primei instanţe este supusă apelului  şi nu recursului.
Chiar dacă reclamanţii s-au conformat celor arătate în dispozitivul  sentinţei şi au declarat recurs împotriva hotărârii şi nu apel (cale de atac incidentă conform dispoziţiilor legale sus-menţionate), în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 457 alin. (1) Cod procedură civilă, recursul declarat de reclamanţi fiind inadmisibil.

În concluzie, potrivit ştirilor juridice, hotărârea judecătorească este supusă doar căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.