Antreprenorii pot primi până la 40.000 de Euro pentru a demara o afacere în mediul urban


images-8Statul îşi propune să acorde ajutor antreprenorilor care intenţionează să înceapă o afacere în mediul urban. Aceştia pot obţine un ajutor financiar de până la 40.000 de euro, prin intermediul unei linii de finanţare dedicate dezvoltării antreprenoriatului şi înfiinţării de noi întreprinderi în toate zonele ţării, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov. Mai exact, ajutorul va fi acordat prin intermediul Programului „România Start-Up Plus”, o schemă de finanţare căreia îi sunt alocate anul acesta 105 milioane de euro şi care a fost oficializată miercuri printr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial.

Ordinul Ministerului Fondurilor Europene nr. 1838/2016 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 710/2016 şi prevede aprobarea schemei de ajutor de minimis “România Start Up Plus”, aferentă Programului operaţional Capital uman 2014 – 2020, axa prioritară 3 “Locuri de muncă pentru toţi”, obiectivul specific 3.7 “Creşterea ocupării prin susţinerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană”.

Cui i se adresează prezenta schemă?

Prezenta schemă de minimis se aplică întreprinderilor înfiinţate ca urmare a sprijinului acordat pentru deschiderea unei afaceri prin proiectele finanţate în cadrul apelului privind obiectivul specific 3.7 “Creşterea ocupării prin susţinerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană”.

Atenţie! Schema nu se aplică: ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvaculturii, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură; ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole; ajutoarelor acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul prelucrării şi comercializării produselor agricole; ajutoarelor destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către state membre, respectiv ajutoarelor legate direct de cantităţile exportate, ajutoarelor destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export; ajutoarelor condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de cele importate; ajutoarelor acordate pentru achiziţia de vehicule de transport rutier de mărfuri.

Care sunt condiţiile de elegibilitate pentru beneficiari?

Poate beneficia de facilităţile prevăzute în prezenta schemă întreprinderea care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

  • este legal constituită în România şi îşi desfăşoară activitatea în România;
  • reprezentantul legal al întreprinderii nu a fost supus în ultimii 3 ani unei condamnări pronunţate printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, din motive profesionale sau etic – profesionale;
  • reprezentantul legal al întreprinderii nu a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru fraudă, corupţie, implicare în organizaţii criminale sau în alte activităţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţii Europene;
  • reprezentantul legal al întreprinderii nu furnizează informaţii false;
  • este direct responsabilă de pregătirea şi implementarea planului de afaceri şi nu acţionează ca intermediar pentru proiectul propus a fi finanţat;
  • nu a fost subiectul unei decizii/unui ordin de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis a Comisiei Europene/al unui alt furnizor de ajutor sau, în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa a fost integral recuperată, inclusiv dobânda de recuperare aferentă;
  • respectă condiţiile prevăzute în Ghidul solicitantului – Condiţii specifice “România Start Up Plus”, respectiv: angajarea a minimum două persoane în cadrul afacerii finanţate prin schema de minimis, asigurarea funcţionării întreprinderii sprijinite prin schema de minimis, pe o perioadă de minimum 12 luni pe perioada implementării proiectului aferent contractului de finanţare, asigurarea perioadei de sustenabilitate de minimum 6 luni, în care beneficiarul să asigure continuarea funcţionării afacerii, inclusiv cu obligaţia menţinerii locurilor de muncă, respectarea obiectivelor asumate prin planul de afaceri aprobat în cadrul proiectului.

Care este plafonul maxim până la care se poate acorda ajutor?

Valoarea maximă totală a ajutoarelor de minimis de care poate beneficia întreprinderea unică pe o perioadă de 3 ani consecutivi, cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, nu va depăşi echivalentul în lei a 200.000 euro (100.000 euro în cazul întreprinderilor unice care efectuează transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost). Aceste plafoane se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este finanţat din surse naţionale sau comunitare.

Mai mult, valoarea maximă a subvenţiei acordate fiecărei întreprinderi nou – înfiinţate în baza planului de afaceri aprobat este de 40.000 euro, reprezentând maximum 100% din totalul cheltuielilor eligibile.

Potrivit ştirilor juridice un aspect important de precizat este acela că afacerile în cadrul acestui program se vor putea înfiinţa în doar şapte dintre cele opt regiuni de dezvoltare din România. Astfel, zona Bucureşti-Ilfov este exceptată de la finanţare, fiind considerată mai bine dezvoltată. Totodată, ajutorul acordat este dedicat exlusiv dezvoltării antreprenoriatului și înființării de noi întreprinderi non-agricole în zona urbană.