Acţiunea în constatarea aprobării tacite, varietate a acţiunii în contencios administrativ ce constituie mijlocul juridic prin care cel care a solicitat organului administrativ competent eliberarea unei autorizaţii se poate adresa instanţei de contencios administrativ, solicitând ca aceasta să constate că, de vreme ce acel organ nu a dat un răspuns cererii sale în termenul stabilit de lege, el a aprobat tacit respectiva cerere şi, totodată, să dispună obligarea respectivului organ la emiterea autorizaţiei solicitate. Legislaţia în domeniu, art. 11 alin. 3) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, prevede că hotărârile pronunţate de instanţă în domeniu sunt irevocabile. S-a considerat ca această prevedere încalcă dreptul la un proces echitabil şi a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens.

S-a arătat că textul de lege atacat instituie o îngrădire a dreptului la cel puţin o cale de atac împotriva unei hotărâri date în primă instanţă, având în vedere că sintagma “în condiţiile legii” cuprinsă în art. 129 din Constituţie, cu referire la exercitarea căilor de atac, nu poate semnifica inclusiv suprimarea acestora, ci doar posibilitatea reglementării prin lege a unor aspecte procedurale. Existenţa căilor de atac constituie tocmai o garanţie a drepturilor fundamentale ale părţilor, dar şi o garanţie a calităţii actului de justiţie, garanţii ce nu pot fi asigurate de un singur grad de jurisdicţie.

Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă consacrată prin textul criticat este determinată şi de tipul de acţiune promovată la instanţă, acesta fiind în constatarea, şi nu în realizarea unui drept. Astfel, acţiunea în constatare urmăreşte, în cazul de faţă, constatarea existenţei unui drept subiectiv al reclamantului faţă de pârât. Curtea mai reţine că, dacă în situaţia analizată este pe deplin justificată lipsa căii ordinare de atac, persoana interesată poate apela la căile extraordinare de atac, în condiţiile prevăzute de lege (recurs, revizuire şi contestaţie în anulare). Ca umare, a respins, ca neîntemeiată excepţia, prin Decizia nr. 531/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 681/2016.

În concluzie, dacă ne raportăm la ştirile juridice, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.